CE: Inflaţia va atinge un minim istoric în România în prima jumătate a lui 2014

Inflaţia medie anuală în România va descreşte de la 3,2% în 2013 la 2,4% în 2014, în special datorită scăderii preţurilor la alimente, atingând un minim istoric în prima jumătate a lui 2014, conform previziunilor economice de iarnă ale Comisiei Europene, care au fost publicate marţi, la Strasbourg.
Economica.net - mar, 25 feb. 2014, 14:38
CE: Inflaţia va atinge un minim istoric în România în prima jumătate a lui 2014

În 2015, o refacere graduală în cererea internă şi continuarea convergenţei preţurilor către media UE ar urma să se traducă într-o inflaţie mai mare, de 3,4%.

Nivelul estimat al inflaţiei în noiembrie era de 3,3% pentru 2013, 2,5% pentru 2014 şi 3,4% în 2015, ceea ce înseamnă că executivul comunitar a revizuit în scădere previziunile privind inflaţia pentru 2013 şi 2014.

CE a îmbunătăţit şi previziunile privind creşterea economiei României în 2013, 2014 şi 2015, estimate la 3,5%, 2,3% şi respectiv 2,5%, faţă de 2,2% în 2013, 2,1% în 2014 şi 2,4% în 2015, cum prognozase în noiembrie executivul comunitar, cu prilejul previziunilor de toamnă.

Deficitul bugetar se estimează că a fost redus la 2,6% din PIB în 2013, de la 3% în 2012. Acesta este mai mare decât se estima iniţial, respectiv 2,5%, din cauza asigurării unei cofinanţări mai mari pentru absorbţia de fonduri UE. În 2014, deficitul ar urma să fie de 2,2% din PIB, faţă de 2% estimat în toamnă, din acelaşi motiv, iar în 2015 să scadă la 1,8%, pe fondul accelerării din activitatea economică şi a stabilităţii.

Deficitul de cont curent a scăzut la 1% în 2013, faţă de 1,2% estimat anterior, dar ar urma să crească la 1,2% în 2014 şi la 1,6% în 2015.

Rata şomajului a crescut la 7,2% în 2013, mai puţin cu 0,1% decât de estimase în toamnă, şi ar urma să rămână la acelaşi nivel în 2014 şi să scadă la 7,1% în 2015, datorită unei serii de măsuri, printre care şi cele referitoare la stimularea angajărilor în rândul tinerilor. Revizuirea este în creştere la acest capitol, întrucât CE estima în toamnă că rata şomajului va fi de 7,1% în 2014 şi 7% în 2015.

 

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Aproape una din trei maşini înmatriculate luna trecută în Marea Britanie a fost complet electrică, producătorii auto continuând să reducă preţurile vehiculelor electrice (EV), pentru a......
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile ...
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Moldova și-a extins capacitatea fotovoltaică la 344 MW la 30 septembrie 2024, în creștere de la 185 MW în 2023, potrivit ...
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Vremea se va încălzi la nivelul întregii ţări începând de luni, astfel încât valorile termice se vor situa peste ...