‘Nu este corect ca reparaţiile să fie suportate de către proprietarii autoturismelor, mai ales că în marea lor majoritate se găsesc fără vină în postura de păgubit. Înaintea grijilor proprii trebuie pusă grija faţă de client şi credem că astfel trebuie, sau ar trebui să fie, privite lucrurile’, a declarat, marţi, Marius Ghiban, director ACODAREN, într-un comunicat privind poziţia service-urilor Dacia, Renault, Nissan.
Potrivit sursei citate, service-urile care au decis să nu mai primească maşini asigurate de Astra au justificat această măsură prin riscul de neplată a facturilor, risc datorat intrării Astra sub administrare specială în data de 18 februarie, precum şi a restanţelor pe care Astra le are deja faţă de ei.
Faţă de acest risc, ACODAREN consideră că ‘în etapa actuală a procesului de redresare financiară nu există risc de neîncasare. Aceasta a fost concluzia noastră după întâlnirea pe care am avut-o cu KPMG Advisory şi boardul Astra, concluzie care cred că transpare şi din comunicatul de presă al administratorului special’, se menţionează în comunicat.
Administratorul special numit de ASF în data de 18 februarie – KPMG Advisory – a transmis luni un comunicat în care a anunţat că, în acest moment, administratorul special analizează situaţia Astra şi ia măsurile urgente pentru stabilirea priorităţilor de acţiune, cu informarea şi consultarea ASF. ‘Continuarea plăţilor către asiguraţi (clienţi) şi partenerii de afaceri a fost preocuparea principală a administratorului special, astfel încât primele operaţiuni au fost deja făcute în decursul zilei de joi, 20 februarie’, preciza sursa citată.
În context, ACODAREN precizează că vor continua să primească maşini de la Astra, orice marcă, cât timp nu există un risc major de neîncasare.
‘Încercăm să măsurăm cât mai corect riscul şi dacă va deveni major, vom lua o altă decizie pe care o vom comunica. Sperăm însă, spre binele sistemului de asigurări în general, să nu fie cazul’, a arătat Marius Ghiban.
ACODAREN este asociaţia concesionarilor mărcilor Dacia, Renault şi Nissan din România, reprezintă peste 60 de societăţi şi peste 100 de puncte de vânzare şi service la nivel naţional. Înfiinţat în 2006, ACODAREN este cea mai veche şi mai mare asociaţie de dealeri auto din ţară.