Comisia Europeană ia măsuri împotriva a 20 de companii aeriene pentru practici înşelătoare de dezinformare ecologică

Comisia Europeană şi autorităţile de protecţie a consumatorilor din UE au trimis unui număr de 20 de companii aeriene scrisori, în care au semnalat mai multe tipuri de afirmaţii potenţial înşelătoare legate de mediu şi prin care le-au invitat ca, în termen de 30 de zile, să îşi alinieze practicile la legislaţia UE privind protecţia consumatorilor.
AGERPRES - mar, 30 apr. 2024, 15:15
Comisia Europeană ia măsuri împotriva a 20 de companii aeriene pentru practici înşelătoare de dezinformare ecologică

Potrivit unui comunicat, Comisia Europeană şi autorităţile de protecţie a consumatorilor din UE au identificat mai multe tipuri de practici potenţial înşelătoare adoptate de 20 de companii aeriene, printre care se numără în special crearea unei impresii incorecte că plata unei taxe suplimentare pentru finanţarea unor proiecte climatice cu impact mai redus asupra mediului sau pentru sprijinirea utilizării combustibililor de aviaţie alternativi poate reduce sau contrabalansa pe deplin emisiile de CO2. O altă practică vizează utilizarea termenului „combustibili de aviaţie durabili” (SAF) fără a prezenta în mod clar impactul acestor combustibili asupra mediului. De asemenea, cele 20 de companii aeriene utilizează termenii „verde”, „durabil” sau „responsabil” în mod absolut. O altă practică vizează punerea la dispoziţia consumatorilor a unei comparaţii a zborurilor în ceea ce priveşte emisiile lor de CO2, fără a furniza informaţii suficiente şi exacte cu privire la elementele pe care se bazează comparaţia, scrie Agerpres.

„Dacă dorim consumatori responsabili, trebuie să le oferim informaţii exacte. Din ce în ce mai mulţi călători se preocupă de amprenta lor de mediu şi aleg produse şi servicii cu performanţe de mediu mai bune. Ei merită răspunsuri exacte şi ştiinţifice, nu afirmaţii vagi sau false. Comisia se angajează pe deplin să creeze condiţii astfel încât consumatorii să poată face alegeri informate în contextul tranziţiei verzi şi să nu mai cadă victime dezinformării ecologice. Ne aşteptăm ca atât companiile aeriene, cât şi orice alt operator industrial, să facă afirmaţii responsabile legate de mediu”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Vera Jourova.

Comisia Europeană şi autorităţile de protecţie a consumatorilor din UE au invitat întreprinderile să furnizeze un răspuns în termen de 30 de zile, în care să prezinte măsurile propuse pentru a răspunde preocupărilor care decurg din afirmaţiile lor de marketing legate de mediu în temeiul legislaţiei UE privind protecţia consumatorilor.

După ce va primi răspunsurile din partea companiilor, Comisia Europeană va organiza reuniuni cu reţeaua CPC şi cu companiile aeriene, pentru a discuta soluţiile propuse de companii. Comisia va monitoriza apoi punerea în aplicare a modificărilor convenite.

În cazul în care companiile aeriene implicate nu iau măsurile necesare pentru a soluţiona problemele prezentate în scrisoare, autorităţile CPC pot decide să ia măsuri suplimentare de asigurare a respectării legislaţiei, inclusiv aplicarea de sancţiuni, se mai spune în comunicatul CE.

Te-ar mai putea interesa și
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul direcțiilor regionale antifraudă fiscală să funcționeaze structuri......
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...