Bani mai mulți pentru peste 8 milioane de viitori pensionari. Unde cotizează românii cu cele mai mari salarii și ce salariați au beneficiat de cele mari creșteri ale fondurilor

De la 1 ianuarie 2024, contribuția salariaților din România în sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II) a crescut de la 3,75% din salariul brut, la 4,75%. Datele publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF) arată că, la final de martie, contribuția medie către fondurile private crescuse substanțial față de începutul anului. O veste bună pentru cei peste 8,1 milioane de particpanți la sistem, mai ales că și randamentele obținute de administratori din plasarea acestor contribuții au crescut peste inflație, adică contributorii au avut un câștig real.
Ion Dobreanu - joi, 02 mai 2024, 23:12
Bani mai mulți pentru peste 8 milioane de viitori pensionari. Unde cotizează românii cu cele mai mari salarii și ce salariați au beneficiat de cele mari creșteri ale fondurilor

Fondurile de pensii administrate privat, la care cotizează peste 8,1 milioane de români, au marcat o performanță istorică în 2023,cel mai mare randament din istoria de 15 ani a sistemului.

Din 2024, au șansa ca rezultatele să fie chiar mai bune, având în vedere că, după intrarea în vigoare a prevederii legale care crește contribuția către sistemul privat de la 3,75% la 4,75% din salariul brut. Această creștere se aplică tuturor salariaților din România care la momentul lansării sistemului, în 2008, aveau mai puțin de 35 de ani, dar și tuturor celor care s-au angajat pentru prima dată ulterior acestui an, a fost inclusă în angajamentele României din PNRR. Ea nu presupune creșterea contribuției totale pentru pensie ci doar schimbarea proporției sistem public/pensie privată de la 16,75% cu 3,75% la 15,75% cu 4,75%.

Datele ASF arată că, la finalul lunii martie, contribuțiile medii crescuseră deja semnificativ, generând și o creștere a sumelor acumulate în conturi de cei 8,1 milioane de participanți la sistem. Iată topul fondurilor cu cele mai mari contribuții, care ne arată, printre altele, unde cotizează salariații cu cele mai mari salarii.

Fond Contribuție medie ianuarie Contribuție medie martie(lei) Creștere(%)
NN 303 lei 398 lei 31,3%
Metropolitan Life 278 361 29,9%
AZT Pensia Ta 267 350 31%
Aripi (Generali) 260 335 28,9%
Vital (Carpathia) 259 333 28,5%
BCR Pensii 258 330 28%
BRD Pensii 258 325 26%

Contribuția medie per participant pentru fiecare fond de pensii

În primele patru luni din 2024, fondurile de pensii au obținut oricum o creștere din plasamente, evoluție demonstrată de valoarea VUAN, indicatorul care arată ranadamentul „curat”, adică ce obțin administratorii în plus din plasarea contribuțiilor. Prin înmulțirea valorii VUAN cu numărul de unități de fond deținute, puteți afla care este suma pe care o dețineți în conturi.

Fond VUAN 29 decembrie 2023(lei) VUAN 25.04.2024(lei) Creștere(%)
Aripi(Generali) 33,7 35 3,85
Metropolitan 34,2 35 2,33
NN 33,6 34,6 2,98
BCR 32,5 33 1,53
Vital 30,8 31,6 2,6
AZT 30,4 31,2 2,6
BRD Pensii 27,3 28,13 2,9
Medie generală 31,8 32,6 2,5

Evoluția VUAN de la începutul anului până aproape de finalul lunii aprilie

Citește și: Peste 8 mil. de viitori pensionari au mai mulți bani în conturi. Cât au câștigat în funcție de fond și cum își pot mări pensia de pe acum

Viceguvernator BNR: Trebuie să vă gândiți la aceste pensii ca la un cont bancar

Cristian Popa, viceguvernator al Băncii Naționale a României și analist CFA, a explicat, într-o opinie, avantajele pensiei private, mai ales în contextul majorării contribuției. Redăm, mai jos, opinia viceguvernatorului Popa.

Prima contribuție majorată (cu un punct procentual, de la 3,75% la 4,75% din salariul brut lunar) este deja în conturile fiecăruia dintre noi. Creșterea contribuției este o reformă cerută de PNRR, unul dintre angajamentele României față de Uniunea Europeană. Această binevenită reformă a generat un aflux semnificativ de fonduri în luna martie, stabilind un nou record pentru sistem, și va continua să o facă. În plus, vine să consolideze un sistem privat de pensii necesar, util, ce se maturizează și a livrat rezultate investiționale foarte bune în cei 15 ani de existență.

Astfel, valoarea contribuției medii lunare a ajuns în martie la 358 RON, cu aproape 50% mai mult decât în ianuarie 2023, dublu față de contribuțiile lunare intrate în Pilonul II acum patru ani și de 13 ori mai mult decât la debutul Pilonului 2 în mai 2008, când contribuția medie era de doar 28 RON (salariile erau mici, iar contribuția era de doar 2%).

Peste 8,1 milioane de români sunt acum proprietari de pensie privată, cu acumulare, care suplimentează pensia publică. Trebuie să vă gândiți la aceste pensii ca la un cont bancar, pe care îl puteți accesa la vârsta pensionării însă. Acest sistem este unul bazat pe contributivitate: pentru cei 8,1 milioane, pensia depinde de contribuții doar (deci de salariul fiecăruia), procentul transferat și de performanța investițională a administratorului. Din total, peste 4 milioane sunt participanți activi și au contribuit cu nu mai puțin de 1,45 miliarde RON în luna precedentă.

În 2023, cele 7 fonduri de pensii private obligatorii Pilon II au atins un randament mediu ponderat de 17,94%, cea mai bună performanță anuală de până acum. Totodată, activele nete administrate de Pilonul II au crescut la 126,7 miliarde RON (25,5 mld. EUR), o valoare record pentru sistem. De la înființarea sistemului în 2008 până în 2023, Pilonul II a înregistrat un randament mediu anual de 7,82%, net superior inflației.

Asta înseamnă că generația actuală va deveni mai puțin dependentă de generațiile viitoare, vom fi o povară mai mică pentru copiii noștri, pensiile noastre se vor baza mai mult pe active acumulate (și investite, în plus se și moștenesc) și mai puțin pe taxarea copiilor noștri. Cu condiția să apărăm și dezvoltăm în continuare acest sistem. Putem începe prin a afla cât am economisit.

După depozitele bancare, pensiile private reprezintă al doilea cel mai important activ financiar al populației, o acumulare istorică de capital pentru România.

Tu știi cât ai în contul tău de pensie?

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic al companiei pe plan local în primele luni ale anului viitor.......
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...