SUA, „determinate” să obţină „acum” un acord între Israel şi Hamas, afirmă Blinken

Statele Unite sunt 'determinate' ca Israelul şi Hamas să încheie 'acum' un acord de armistiţiu, asociat cu eliberarea ostaticilor, după aproape şapte luni de lupte în Fâşia Gaza, a declarat miercuri secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, transmite AFP.
AGERPRES - mie, 01 mai 2024, 11:51
SUA,

‘Chiar şi în aceste vremuri dificile, suntem determinaţi să asigurăm o încetare a focului care să aducă ostaticii acasă şi să o obţinem chiar acum. Şi singurul motiv pentru care nu s-ar realiza este Hamas’, a spus Blinken la Tel Aviv, întâlnindu-se cu preşedintele israelian Isaac Herzog.

Mediatorii – Egipt, Qatar, Statele Unite – încă aşteaptă răspunsul Hamas la cea mai recentă versiune a unei oferte de armistiţiu, ce include o oprire a ofensivei israeliene asupra Fâşiei Gaza şi eliberarea deţinuţilor palestinieni la schimb cu eliberarea ostaticilor răpiţi de Hamas în timpul atacului din 7 octombrie.

Blinken a cerut marţi Hamas să accepte ‘fără întârziere’ această propunere ‘extraordinar de generoasă din partea Israelului’.

Hamas cere o încetare ‘permanentă’ a focului înaintea oricărui acord privind eliberarea ostaticilor, pe care Israelul l-a refuzat constant, continuând să se arate decis să declanşeze o ofensivă terestră în Rafah, un oraş din sudul Fâşiei Gaza, considerat ultimul bastion local al Hamas şi unde se află în prezent 1,5 milioane de palestinieni, majoritatea refugiaţi de război.

În timpul vizitei sale în Israel, Blinken urmează să facă de asemenea presiuni asupra guvernului israelian pentru a permite intrarea mai multor ajutoare umanitare în Fâşia Gaza, unde Naţiunile Unite avertizează asupra foametei iminente din cauza penuriei de alimente.

Secretarul de stat american urmează să se întâlnească miercuri cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi să se deplaseze la Ashdod, un port israelian de lângă Gaza, recent redeschis pentru a permite livrarea ajutoarelor.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...