Vânzările Holcim au scăzut cu 9% în trimestrul IV din 2013, la 5,38 mld. dolari

Holcim se aşteaptă în acest an la o creştere mai lentă a sectorului construcţiilor în regiunea Asia-Pacific, în timp ce America Latină s-ar putea confrunta cu incertitudini, a anunţat compania elveţiană, după ce a raportat câştiguri sub estimările analiştilor în trimestrul patru din 2013, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 26 feb. 2014, 10:30
Vânzările Holcim au scăzut cu 9% în trimestrul IV din 2013, la 5,38 mld. dolari

‘Regiunea Asia-Pacific este aşteptată să crească, deşi într-un ritm mai lent faţă de ultimii ani’, au anunţat reprezentanţii Holcim, cel mai mare producătorul de ciment din lume.

De asemenea, piaţa construcţiilor din Europa şi SUA ar urma să se redreseze anul acesta.

Aprecierea francului elveţian faţă de monedele din statele emergente a afectat vânzările Holcim în trimestrul patru din 2013, care au scăzut cu 9%, la 4,78 miliarde de franci elveţieni (5,38 miliarde de dolari), sub estimările analiştilor, de 5,13 miliarde de franci elveţieni.

Profitul operaţional a fost de 559 milioane de franci elveţieni, sub estimările analiştilor, de 580 milioane de franci elveţieni, dar s-au îmbunătăţit faţă de pierderile de 63 milioane de franci elveţieni în 2012.

Recent, Holcim a confirmat că este în grafic pentru a-şi îndeplini obiectivul de a înregistra un profit operaţional de cel puţin 1,5 miliarde de franci elveţieni până la sfârşitul lui 2014.

Pe fondul cererii globale modeste, producătorii de ciment au început să vândă active şi să-şi reducă capacităţile pentru a-şi restructura datoriile şi a îmbunătăţi rentabilitatea.

Holcim este unul dintre cei mai importanţi furnizori de ciment şi agregate (nisip şi pietriş), betoane şi asfalt, dar şi servicii aferente acestor domenii de activitate. Grupul deţine participaţii minoritare şi majoritare în circa 70 de ţări, pe toate continentele.

Holcim România deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Alesd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 15 staţii ecologice de betoane, 3 staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti. Holcim România are aproximativ 1.000 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor diplomatice în investigaţiile care caută să elucideze......
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...