Condiţiile lui Băsescu pentru noul acord cu FMI: Fără acciză suplimentară şi fără ElectoRată

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că va semna scrisoare de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional doar dacă "Electorata" şi acciza suplimentară pe carburanţi nu vor fi menţionate în memorandum
Economica.net - mie, 26 feb. 2014, 10:53
Condiţiile lui Băsescu pentru noul acord cu FMI: Fără acciză suplimentară şi fără ElectoRată

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că va da mandat pentru semnarea scrisorii cu FMI  lui Victor Ponta, ministrului Finanţelor şi guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, doar dacă în document nu vor fi menţionate acciza suplimentară pe carburanţi şi „Electorata”.

‘Al doilea subiect discutat cu premierul este legat de Scrisoarea către FMI. Din punctul meu de vedere, scrisoarea poate fi semnată şi voi da mandat de semnare a Scrisorii de către ministrul de Finanţe, actualmente Victor Viorel Ponta, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu două condiţii. În Scrisoare nu poate să apară creşterea taxelor pe combustibili, motorină şi benzină, aşa cum doreşte primul ministru. Această condiţie nu o pun de dragul de a o pune, aşa cum am spus, primul ministru este un om profund corupt, prin traficul de influenţă pe care-l fac asupra lui baronii locali, iar el nu are nevoie de aceşti bani pentru închiderea corectă a bugetului, în schimb, are nevoie pentru a umple buzunarele baronilor locali de la nivel judeţean’, a afirmat Băsescu, la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a subliniat că nu va fi ‘partenerul’ premierului Ponta ‘la un act imoral şi de corupţie instituţionalizată’.

‘La Victor Ponta, corupţia este parte a funcţionării instituţionale’, a adăugat Băsescu.

În context, el a arătat că a doua condiţie pentru semnarea Scrisorii către FMI este aceea ca ‘celebra electorată’ să nu apară în text.

‘Chiar dacă a avut asistenţa Băncii Naţionale pentru a lansa acest proiect, proiectul electoratei este unul destinat să-i înşele pe români, ei vor plăti mai mult pentru că se lungeşte perioada de rambursare a creditului şi implicit costul creditului, deci, dobânzile pe care le plătesc, şi este o măsură profund inechitabilă. De altfel, spre surprinderea mea, între timp şi BNR a făcut analizele pe care eu le-am făcut din prima clipă, şi după ce a fost un promotor şi un aliat al Guvernului în această poveste, inclusiv în discuţiile cu FMI, ieri am văzut o analiză a Băncii Naţionale care spune că românii vor fi păgubiţi de un astfel de program’, a precizat Băsescu.

El a menţionat că va semna Scrisoarea ‘imediat ce trece prin Guvern’, dacă cele două condiţii vor fi împlinite.

‘Deci, cu condiţia ca în scrisoare să nu apară creşterea taxei pe combustibil, benzină şi motorină, şi să nu apară celebra electorată, voi semna Scrisoarea şi o voi semna imediat ce trece prin Guvern, sper să treacă astăzi, pentru că în viziunea mea şi semnarea imediată a interimatelor şi aprobarea semnării Scrisorii către Fond, sunt semnale de oarecare stabilitate a României’, a conchis Băsescu.

Premierul Victor Ponta a avut o scurtă întrevedere cu preşedintele Traian Băsescu, miercuri, în jurul orei 11,00, la Palatul Cotroceni.

La sfârşitul anului trecut, după ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat că nu va promulga bugetul pe 2014 cu majorarea accizei la carburant şi după ce transporatorii au anunţat că această creştere va fi inclusă în preţul motorinei, pe care o folosesc drept carburant, premierul Ponta a anunţat că negociază cu FMI şi Comisia Europeană amânarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorină, folosită de către transportatorii de marfă, şi aplicarea acesteia doar la benzină.

Ulterior, după o discuţie cu preşedintele Băsescu, premierul a anunţat că va amâna cu trei luni, până la 31 martie 2014, majorarea accizei şi la benzină, nu doar la motorină, iar şeful statului a precizat că în aceste condiţii poate promulga bugetul pe acest an.

La începutul lunii februarie, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul nu poate renunţa la introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi deoarece bugetul deja aprobat nu poate fi redeschis şi nici închis fără această taxă.

Ce este ElectoRata

Guvernul Ponta a venit cu propunerea ca românii cu venituri sub medie şi credite la bănci să plătească rate înjumătăţite timp de doi ani, aceştia beneficiind de un credit fiscal: până la 200 de lei din impozitul pe venit se întorc la debitor pentru ca acesta să-şi plătească costurile mai mari generate de reeşalonarea împrumutului. Restructurarea s-ar face pe o perioada de până la doi ani, creditul s-ar prelungi cu doi ani. De asemenea, după ce trec cei doi ani în care rata este redusă la jumătate, contribuabilul ar urma să primească timp de doi ani acel credit fiscal.

Schema fiscală, la care a lucrat şi Banca Naţională – unele surse atribuie paternitatea acestia chiar Băncii -, nu a fost prezentată încă într-o formă scrisă, astfel că nu ştim cum se va aplica exact.

Cei de la Fondul Monetar Internaţional consideră că schema propusă de guvern este unică în Europa, deşi nu au putut spune dacă va fi şi eficientă. Nici bancherii nu spun dacă e bună sau nu, în timp ce altă parte a publicului suspectează că măsura este una de salvare a bilanţurilor sistemului bancar cu bani publici, într-o formă uşor voalată.

Schema românească nu rezolvă însă problema, nici chiar pentru cei cu venituri mici, singurii de fapt care vor beneficia de ea. Singurul avantaj pare a fi doar perioada de respiro de doi ani, dar care are un preţ: chiar şi după ce datornicul a primit reducerea de impozit pe venit, la final va datora mai mult băncii decât înainte de aplicarea schemei de sprijin. #electorata# a arătat că suma de rambursat va fi mai mare, chiar pe exemplul de credit cu care Guvernul a susţinut schema în faţa FMI

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...