Hotelul Rin Grand, construit de frații Ionuț și Robert Negoiță, a fost inclus în 2011 într-un top al celor mai urate hoteluri din lume și comparat cu o închisoare. La vremea respectivă, Ionuț Negoiță spunea despre includerea hotelului în acest top că este o „bazaconie”, potrivit ZF.
Construit în 2007, investiția anunțată atunci în hotelul gigant, care avea 1.500 de camere, a fost de 60 de milioane de euro.
Hotelul s-a închis în 2022 pe fondul scăderii veniturilor din cauza pandemiei. Ultimele camere care funcționau în regim hotelier, circa 480, au fost transformate în apartamente și scoase la vânzare.
Camere de hotel au fost transformate în garsoniere, studiouri și apartamente cu două și trei camere.
Garsonierele au un preț de la 52.000 de euro + TVA, iar studiourile costă 76.000 de euro + TVA. Prețurile apartamentelor cu două camere variază între 69.000 de euro și 85.000 de euro, la care se adaugă TVA.
Apartamentele cu trei camere au prețuri de la 107.000 și de la 134.000 de euro + TVA.
Ionuț Negoiță, care a fost patronul clubului de fotbal Dinamo, a construit circa 10.000 de locuințe sub brandul Hils Development și a cumpărat mai multe terenuri pentru mii de apartamente în sectorul 3, acolo unde fratele lui, Robert Negoiță, este primar la al treilea mandat.