Potrivit Biroului de presă al Executivului, în cadrul aceleaşi şedinţe urmează să fie aprobate alte două proiecte de hotărâre, referitoare la aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 ale Fondului pentru Mediu şi Administraţiei Fondului pentru Mediu şi cel al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. – I.F.N. Alte bugete care urmează să fie aprobate în şedinţa de miercuri sunt bugetul Regiei Autonome ”Rasirom”, aflată sub autoritatea Serviciului Român de Informaţii şi cel al Societăţii Comerciale ‘Grup Exploatare şi Întreţinere Palat C.F.R.’ – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor.
Ar putea fi aprobat, de asemenea, bugetul pe 2014 al Societăţii Comerciale Compania Naţională de Investiţii ‘C.N.I.’ – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Totodată, Executivul urmează să aprobe un proiect de lege pentru modificarea Legii nr.363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor.