‘Din ce am văzut, s-a contestat ieşirea din insolvenţă, astfel că Hidroelectrica se întoarce la situaţia din 25 iunie 2013. Contractele bilaterale rămân denunţate. Oricine poate deduce că aceste contracte erau păguboase’, a spus el.
Întrebat dacă ‘băieţii deştepţi’ se pot înscrie la masa credală, Dumitraşcu a răspuns că nimeni nu mai poate face acest lucru, întrucât a existat un termen de decădere.
Fostul administrator judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, a declarat încă de săptămâna trecută că aceasta ar putea fi decizia instanţei.
La întrebarea dacă Departamentul pentru Energie a avut informaţii că decizia va fi în favoarea contestaţiilor, aşa cum ar fi avut Remus Borza, Dumitraşcu a spus: ‘Domnul Borza şi-a argumentat feelingul pe modul cum s-a manifestat instanţa, nu a avut vreun element care să anticipeze decizia’.
Dumitraşcu a mai spus că aceste contestaţii au fost formulate de mai multe entităţi, printre care aşa-numiţii ‘băieţi deştepţi’ din energie, adică traderii cărora le-au fost reziliate contractele, sau Administraţia Finanţelor Publice sector 2.
‘Au fost opt speţe conjugate în această decizie’, a completat Gabriel Dumitraşcu.
Departamentul pentru Energie mai dispune de o cale de atac extraordinară împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti de reintrare în insolvenţă a companiei Hidroelectrica, a spus el, anterior, în aceeaşi conferinţă.
”Am discutat cu avocaţii şi avem o cale extraordinară de atac. Vom încerca să readucem Hidroelectrica în starea de ieri dimineaţă (marţi dimineaţă, înainte de decizia Curţii de Apel – n. r.) şi să continuăm procesul de listare, astfel încât compania să fie listată în termenul asumat în faţa FMI (iunie 2014 – n. r.)’, a spus Dumitraşcu.
Potrivit acestuia, până la publicarea deciziei şi a motivării acesteia, nu se vor putea lua niciun fel de măsuri în cadrul companiei.
‘Nu putem trage concluzii până nu vedem decizia instanţei. Dacă interpretarea deciziei este ceea ce se vehiculează, atunci administratorul judiciar trebuie să revină la Hidroelectrica, să convoace Adunarea Generală, să aleagă un administrator special. Apoi să vedem ce este de corectat, ce a nemulţumit instanţa’, a adăugat oficialul Departamentului pentru Energie.
El a precizat că activitatea companiei va trebui să se deruleze ca şi când Hidroelectrica ar urma să fie listată la vară.
‘Departamentul pentru Energie a cerut ca în etapa următoare, de insolvenţă, să continue restructurarea ca şi când în vară compania va fi listată. Hidroelectrica are probleme structurale care trebuie corectate, astfel încât, la ieşirea din insolvenţă, să arate aşa cum ar trebui să arate o companie care se listează la bursă’, a susţinut Dumitraşcu.
Acesta a adăugat că va discuta cu intermediarii selectaţi pentru listare şi că, cel mai probabil, contractul cu aceştia va fi suspendat pe perioada insolvenţei.
Întrebat cât estimează că va dura noua perioadă de insolvenţă, Dumitraşcu a răspuns: ‘Este greu de estimat azi, până nu vedem de ce instanţa a luat această decizie’.
‘Haideţi să mai aşteptăm câteva zile, să vedem ce probleme a consemnat instanţa, apoi ne vom asuma un termen de ieşire din insolvenţă’, a continuat directorul din Departamentul pentru Energie.
Fondul Proprietatea, acţionar minoritar al Hidroelectrica, a confirmat, miercuri, faptul că producătorul de energie a reintrat în insolvenţă, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, potrivit unui comunicat al FP transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti nu a publicat încă decizia în mod oficial.
În comunicat, Fondul explică acţionarilor că decizia Curţii de Apel înseamnă casarea, pe motive de procedură, a hotărârii Tribunalului Bucureşti prin care a fost închisă reorganizarea judiciară a producătorului de energie.
‘În consecinţă, dosarul va fi trimis judecătorului sindic pentru rejudecarea cauzei. Astfel, societatea se întoarce în stare de reorganizare, iar fostul administrator judiciar este repus în funcţie cu efect imediat’, spun reprezentanţi FP.
Totodată, decizia Curţii de Apel ‘a casat şi a trimis judecătorului sindic pentru rejudecare două alte dosare, primul introdus de Hidroelectrica împotriva unei hotărâri a judecătorului sindic prin care s-a admis o creanţă a Termolectrica, iar al doilea, introdus de Elsid Titu, împotriva unei hotărâri a judecătorului sindic prin care nu s-a admis o creanţă în cuantum de aproximativ 13 milioane lei, ca urmare a aplicării clauzei de forţă majoră în 2011’, potrivit comunicatului FP.
Hidroelectrica a mai fost în insolvenţă în perioada iunie 2012 – iunie 2013.