Românii nu ştiu să se ferească de fraudele online. O treime dintre adulţi nu verifică dacă pagina magazinului e reală, atunci când fac cumpărături online – date IGPR

Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, a efectuat un studiu privind descrierea obiceiurilor de utilizare a internetului de către populaţia adultă din România, rezultând, printre altele, că aproximativ o treime dintre cei care au răspuns, atunci când fac cumpărături online, nu verifică dacă pagina magazinului este reală şi nu sunt atenţi la recenziile lăsate de alţi cumpărători.
AGERPRES - vin, 03 mai 2024, 14:44
Românii nu ştiu să se ferească de fraudele online. O treime dintre adulţi nu verifică dacă pagina magazinului e reală, atunci când fac cumpărături online - date IGPR

Potrivit unui comunicat al IGPR, studiul a avut ca obiectiv şi identificarea vulnerabilităţilor, scrie Agerpres.

Un alt scop a fost acela de a sprijini demersurile preventive îndreptate spre creşterea nivelului de conştientizare a utilizatorilor de internet cu privire la ameninţările cibernetice şi la măsurile pe care le pot lua pentru a se proteja, menţionează sursa citată, care adaugă că studiul a avut ca motivaţie datele existente pe plan internaţional, care arată o incidenţă crescută a actelor infracţionale din sfera cibernetică în rândul adulţilor.

Cercetarea a urmărit descrierea comportamentelor de utilizare a internetului, cu precădere a celor care reprezintă vulnerabilităţi în ceea ce priveşte siguranţa online, precum şi identificarea celor mai frecvente infracţiuni cu care se confruntă utilizatorii de internet.

Astfel, dintre cei care utilizează internetul în mod curent, 84,3% citesc e-mail-uri şi ştiri, iar 80,6% accesează reţelele de socializare, acestea fiind cele mai frecvente activităţi desfăşurate.

Totodată, aproximativ 50% dintre respondenţi cumpără sau vând bunuri şi servicii online, folosesc servicii de online banking, se uită la filme şi seriale sau achită facturi.

88,8% dintre respondenţi consideră că sunt foarte bine sau relativ bine pregătiţi pentru a utiliza internetul în siguranţă, fără a deveni victima unor infracţiuni, însă analiza răspunsurilor arată că nu toţi iau măsurile de siguranţă necesare.

Atunci când fac cumpărături online, aproximativ o treime dintre respondenţi nu sunt atenţi la recenziile lăsate de alţi clienţi/cumpărători, nu verifică dacă pagina magazinului este reală şi nu verifică elementele de siguranţă ale site-ului.

De asemenea, studiul arată că majoritatea persoanelor care folosesc internetul zilnic înţeleg riscurile pe care anumite comportamente din mediul online le au, dar minimizează pericolele.

Astfel, aproximativ 14% dintre utilizatori cred că nu este deloc periculos să posteze pe reţelele de socializare fotografii personale sau să se conecteze la reţelele publice de wi-fi, una din zece persoane consideră că nu este deloc periculos să descarce conţinut piratat, iar 8,8% dintre persoanele chestionate ignoră riscurile păstrării parolelor de acces la diferite conturi online în fişier stocate pe dispozitive conectate la internet.

Când au fost întrebaţi despre măsurile elementare de siguranţă, 90,1% au afirmat că nu deschid linkuri primite de pe adrese de email necunoscute, 89,9% evită să furnizeze date personale pe diverse site-uri sau prin intermediul reţelelor de socializare (83,2%)

Referitor la măsurile de siguranţă în timpul navigării pe internet, 39,5% dintre utilizatorii care folosesc internetul în fiecare zi nu obişnuiesc să îşi schimbe periodic parolele, iar 42,1% dintre respondenţi recunosc că folosesc aceeaşi parolă pentru mai multe conturi, arată IGPR.

Ca o măsură suplimentară de protecţie, doar 27,4% dintre utilizatori folosesc autentificarea în doi paşi, în timp ce 18,9% preferă să folosească servicii care nu îi obligă să implementeze această măsură de siguranţă.

În ceea ce priveşte victimizarea prin intermediul internetului, 40,6% dintre respondenţi au afirmat că nu s-au confruntat cu niciuna dintre situaţiile de victimizare referitoare la postări/comentarii rasiste/instigatoare la ură faţă de alţi oameni, apariţia unor materiale de natură pornografică, încercarea unor persoane de a le determina să le ofere detaliile cardului sau ale contului.

Într-o mare pondere (62,2%), respondenţii studiului au afirmat că în cazul în care ar deveni victima unui atac cibernetic, ar apela la ajutorul poliţiei, fapt care arată că majoritatea persoanelor chestionate au încredere şi înţeleg să sesizeze aceste fapte autorităţilor.

Astfel, peste 80% dintre respondenţi folosesc internetul pentru informare şi socializare, aproximativ jumătate dintre aceştia utilizează internetul pentru realizarea de achiziţii, internet banking sau achitarea de facturi, iar majoritatea utilizatorilor de internet declară că au o atitudine foarte precaută cu privire la achiziţiile de jocuri sau tranzacţii cu criptomonede.

Cu toate acestea, atunci când au fost rugaţi să îşi evalueze competenţele digitale, nouă din 10 utilizatori apreciază că sunt bine sau foarte bine pregătiţi să folosească internetul în siguranţă.

Totodată, Poliţia Română atrage atenţia asupra faptului că doar patru din 10 internauţi nu schimbă periodic parolele conturilor pe care le gestionează şi folosesc aceeaşi parolă pentru mai multe conturi, un sfert dintre respondenţi utilizează autentificarea în doi paşi doar pentru conturile unde acest lucru este obligatoriu, iar mai mult de o treime nu instalează un antivirus pe dispozitivele pe care le folosesc.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...