INHGA transmite o avertizare de Cod galben de inundații pentru șase județe

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 06 mai 2024, 17:19
INHGA transmite o avertizare de Cod galben de inundații pentru șase județe

Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi a propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de Atenţie, pe râurile din bazinul hidrografic Râmnicu Sărat – bazin amonte S.H. Tulburea, aferente judeţelor Buzău şi Vrancea.

De asemenea, până la ora 21:00, sunt afectate de fenomene similare râurile din bazinul hidrografic Tazlău – bazin amonte S.H. Helegiu, din judeţele Neamţ şi Bacău. Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul Tazlăul Sărat.

Potrivit INHGA, până la ora 22:00 este în vigoare o atenţionare de inundaţii pe râurile din bazinul hidrografic Buzău – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Sita Buzăului, din judeţele Covasna şi Buzău.

Hidrologii avertizează că fenomene periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice: Slănic – bazin superior, Sărăţel – bazin superior.

Tot până la ora 22:00 se află sub Cod galben de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de Atenţie, râurile din bazinul hidrografic Moldova – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gura Humorului, judeţele Suceava şi Neamţ.

Sursa foto: RomaniaTv.net

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...