Asociaţia Prosumatorilor: Directiva Red 3 trebuie implementată în totalitate până pe 21 mai 2025

România trebuie să implementeze în totalitate, până la data de 21 mai 2025, Directiva Red 3 (III) care face referire la procedura de acordare a autorizaţiilor, planificarea, construcţia şi exploatarea centralelor producătoare de energie din surse regenerabile, susţin reprezentanţii Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie (APCE), într-un comunicat de presă.
AGERPRES - mar, 07 mai 2024, 09:43
Asociaţia Prosumatorilor: Directiva Red 3 trebuie implementată în totalitate până pe 21 mai 2025

„RED III vine la peste un an distanţă după ‘deschiderea cutiei Pandorei’ prin preţurile exagerate la energie după pandemie şi mai ales după începerea războiului din Ucraina (…) Până la 21 februarie 2024, statele-membre se asigură că, în cadrul procedurii de acordare a autorizaţiilor, planificarea, construcţia şi exploatarea centralelor producătoare de energie din surse regenerabile, racordarea unor astfel de structuri la reţea, reţeaua aferentă în sine şi activele de stocare sunt considerate de interes public superior şi că sunt în serviciul sănătăţii şi siguranţei publice. Mai mult, Directiva RED III are un termen de implementare totală până la data de 21.05.2025 (…), însă mai avem un paragraf care spune explicit: ‘Prin derogare, statele-membre asigură până la 1 iulie 2024 intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare (…)'”, notează sursa citată de Agerpres.

Asociaţia de profil menţionează faptul că Europa şi-a revizuit strategia energetică şi mai ales ţintele privind energia regenerabilă până în 2030 la cel puţin 40%.

„Europa chiar redefineşte la articolul 1 din această directivă REDIII termenul ‘energie regenerabilă’, adică energie din surse regenerabile nefosile, respectiv energie eoliană, solară (solară termică şi solară fotovoltaică) şi geotermală, energie osmotică, energie ambientală, energia mareelor, a valurilor şi alte tipuri de energie a oceanelor, energie hidroelectrică, biomasă, gaz de depozit, gaz provenit din instalaţiile de epurare a apelor uzate şi biogaz. Nu îmi amintesc ca România să fi ajuns la neutralitate climatică şi nici ca România să trateze în spiritul textului directivei toate cele enumerate mai sus în sensul ‘Interesul public superior'”, este de părere Dan Pîrşan, presedintele APCE.

Derogarea acordată statelor-membre de a asigura intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare, până la 1 iulie 2024, se referă la o serie de articole ale noi Directive, precum: Adoptarea pe scară largă a utilizării energiei din surse regenerabile în clădiri + Zone pretabile accelerării proiectelor privind energia din surse regenerabile + Zone pentru infrastructura de reţea şi de stocare necesară pentru integrarea energiei din surse regenerabile în sistemul de energie electrică (Art. 6); Organizarea şi principiile de bază ale procedurii de acordare a autorizaţiilor (Art. 7/16 : 16b – Procedura de acordare a autorizaţiilor în afara zonelor pretabile accelerării proiectelor privind energia din surse regenerabile, 16c – Accelerarea procedurii de acordare a autorizaţiilor pentru retehnologizare, 16d – Procedura de acordare a autorizaţiilor pentru instalarea echipamentelor de energie solară, 16e – Procedura de acordare a autorizaţiilor pentru instalarea pompelor de căldură, 16f – Interesul public superior).

Conform organizaţiei, „acest gen de legislaţie este extrem de complexă şi stufoasă şi ar fi trebuit să intre în dezbateri şi discuţii cu societatea civila, ONG, specialişti etc.”.

„Ministrul Energiei este în campanie electorală, ANRE în vacanţă perpetuă şi cel mai probabil vom implementa REDIII de frica infrigmentului la modul pompieristic, aşa cum s-a procedat şi la RED II. Considerând facilităţile şi stipulările RED III, cel mai bine ar fi să ne facem că nu există…”, precizează APCE.

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...