Cum s-a prezentat România la Mobile World Congress 2014

Astăzi se încheie ediția din 2014 a Mobile World Congress, desfășurat în Barcelona. Anul acesta este al treilea consecutiv în care prezența firmelor românești s-a simțit la cel mai mare târg de tehnologie mobilă din lume.
Economica.net - joi, 27 feb. 2014, 10:00
Cum s-a prezentat România la Mobile World Congress 2014

Standul României la MWC 2014 a fost realizat de către ARIES Timișoara (Asociația Română pentru Industria Electronică și Software) cu sprijinul Ministerului Economiei.

Cele 14 companii românești de profil care au fost prezente la Barcelona sunt atât cele cunoscute publicului larg, dar și companii renumite doar în mediile tehnice, companii cu reprezentare extinsă la nivel internațional.

“În 2014 am avut 14 firme participante, numărul a crescut de la un an la altul. Este a treia participare a României la Mobile World Congress, în 2012 am început cu șapte firme, în 2013 la 11 firme românești participante, iar pentru anul viitor sperăm să ajungem chiar la 20 de firme românești la viitorul MWC”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Octavia Dobrișan, project manager al ARIES.

Potrivit acesteia, a fost un progres de la un an la altul, nu numai datorită creșterii numărului de firme participante ci și a rezultatelor obținute de acestea.

“S-a înregistrat o creștere a numărului de vizitatori la standul României în comparație cu anul trecut. A fost un trafic foarte intens la fiecare companie în parte și deja s-au și semnat câteva contracte”, a mai spus Octavia Dobrișan.

Cele 14 companii care au reprezentat România la Congresul Mondial al Telefoniei Mobile sunt: Arobs Transilvania Software, Codespring, IT Six Global Services, Medianet Group, Renovatio IT Solutions, RINF Outsourcing Solutions, Ropardo, Simartis Telecom, SimPlus, Lasting Software, Transilvania Software, Allview, Appscend și XL Team.

Cea mai vizitată firmă românească la Mobile World Congres a fost Allview care a avut și o lansare specială de smartphone pentru acest eveniment. Brașovenii au prezentat smartphone-ul Soul Xtreme, considerat cel mai puternic dispozitiv de acest gen sub un brand românesc și au adus în premieră un nou model din gama Viper, S un dual-sim cu funcționalități tehnice asemânătoare.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...