ONRC: Peste 6.000 de companii și-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024, în creștere cu 33%

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de 6.014, în creştere cu peste 33% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 08 mai 2024, 17:42
ONRC: Peste 6.000 de companii și-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024, în creștere cu 33%

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea au fost din Bucureşti, respectiv 772 (număr în creştere cu 26,44% faţă de ianuarie-martie 2023), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 333 de firme suspendate (număr în creştere cu 25,19%), Braşov – 268 (plus 32,67%), Iaşi – tot 268 (plus 59,22%) şi Timiş – 243 (plus 42,94%).

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Covasna – 35 (în creştere cu plus 9,38% faţă de primele trei luni din 2023), Ialomiţa – 38 (plus 15,15%), Gorj – 41 (plus 17,14%), Teleorman – 44 (minus 10,2%) şi Giurgiu – 48 (plus 65,52%).

Cele mai mari creşteri ale numărului de suspendări s-au înregistrat în judeţele Dâmboviţa (plus 140,26%), Brăila (plus 96,88%) şi Tulcea (plus 87,10%), în timp ce scăderi au avut loc doar în judeţele Teleorman (minus 10,20%), Călăraşi (minus 9,38%) şi Satu Mare (minus 5,32%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.405 (plus 20,09%), în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 625 de suspendări (plus 36,17%) şi construcţii – 566 de suspendări (plus 62,64%).

În martie 2024, au avut loc 1.686 de suspendări de firme, numărul cel mai mare fiind consemnat în Bucureşti (222) şi judeţele Cluj (100), Iaşi (82) şi Bihor (70).

Te-ar mai putea interesa și
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri spectaculoase de până la 80% și o selecție exclusivă de produse,......
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o ...
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...