Hryvna ucraineană a atins joi un nou minim record pe fondul îngrijorărilor potrivit cărora rezervele valutare ale Băncii centrale s-au redus rapid în ultima perioadă. Dolarul american era cotat joi la 11 hryvna, cea ce înseamnă că, de la începutul anului şi până în prezent, hryvna s-a depreciat cu 25%.
‘Trebuie să semnăm imediat un acord cu FMI’, a declarat Iaţeniuk în faţa Parlamentului, după nominalizarea sa. ‘Imediat ce vom semna un acord pentru un program cu FMI, vor veni bani la rezervele noastre şi vom putea stabiliza cursul de schimb’, a adăugat Iaţeniuk.
Miercuri, noul guvernator al Băncii Naţionale a Ucrainei, Stepan Kubiv, a anunţat şi el că Ucraina vrea un nou program de sprijin de la FMI. ‘Au existat întâlniri şi un schimb de informaţii cu reprezentanţii FMI. Aceştia au fost invitaţi să vină la Kiev pentru a lucra la un nou program de sprijin pentru Ucraina’, a declarat Stepan Kubiv, care a fost numit luni în postul de guvernator al Băncii Centrale, după ce fostul guvernator, Ihor Sorkin, a demisionat după înlăturarea de la putere a preşedintelui Viktor Ianukovici.
Ucraina are un acord stand-by în valoare de 15 miliarde de dolari cu Fondul Monetar Internaţional, însă acesta a fost îngheţat în 2011 în urma refuzului Kievului de a pune capăt subvenţiilor şi a majora preţurile la gaze şi încălzire pentru consumatorii casnici. Cu ocazia ultimei sale vizite la Kiev, care a avut loc la finele anului trecut, o misiune a FMI a cerut din nou Ucrainei să majoreze preţurile la energie şi să introducă un curs de schimb flexibil pentru hryvna.