Piața ipotecară a crescut cu 29% în primul trimestru din 2024 – raport SVN

Creditele ipotecare noi acordate în primele trei luni din acest an au fost de 1,1 miliarde de euro la nivel național, în creștere cu circa 29% față de nivelul înregistrat în primele trei luni din 2023, arată un raport realizat de către compania de consultanță financiară SVN Romania | Credit & Financial Solutions, din acest volum fiind excluse refinanțările, conversiile, transferurile și restructurările.
Andrada Ghira - joi, 09 mai 2024, 11:03
Piața ipotecară a crescut cu 29% în primul trimestru din 2024 - raport SVN

raportările realizate de Banca Națională a României (BNR) indică un volum de credite ipotecare acordate în România în trimestrul întâi din acest an de 2,15 miliarde de euro, în creștere cu peste 95% față de volumul de 1,1 miliarde de euro raportat pentru trimestrul I din 2023, acestea incluzând însă și refinanțările, conversiile, transferurile și restructurările.

„Piața ipotecară din România este într-o revenire puternică de mai multe luni, coroborată și cu creșterea numărului de locuințe vândute, care a fost de aproape 19% în primele trei luni din acest an față de perioada similară din 2023. Având în vedere rezultatele din primul trimestru din acest an, 2024 va fi un an cu un reviriment puternic, pregătindu-se astfel terenul pentru un 2025 care ar putea aduce un nou record de credite ipotecare acordate, în funcție și de dimensiunea stocului de locuințe aflate la vânzare și de evoluția macroeconomică locală. Încrederea consumatorilor a revenit însă la un nivel bun iar dobânzile urmează o tendință de scădere continuă”, a comentat Alexandru Rădulescu, managing partner SVN Romania | Credit & Financial Solutions.

Creșterea pieței de creditare ipotecară din primele luni ale acestui an s-a înregistrat într-un context în care dobânzile fixe, majoritare în ceea ce privește tipul de credite ipotecare contractate în 2024, au înregistrat noi scăderi, fiind ‚doborât’ și pragul de 5% pe an, cea mai bună ofertă ipotecară cu dobândă fixă existentă în acest moment pe piață fiind cu o dobândă de 4,9% pe an.

Consultanții SVN Credit Romania estimează că și dobânzile variabile vor înregistra reduceri, cel mai probabil în ultimul trimestru din acest an, fără a se înregistra însă un nivel semnificativ de scădere, dobânzile fixe urmând să rămână și în următoarele 12 luni cele mai avantajoase.

”Pentru cei care au un credit ipotecar cu dobândă variabilă și nu au refinanțat până în prezent, în această perioadă ar fi un posibil ultim tren să facă acest pas. IRCC va scădea, însă nu va fi nivelul așteptat, cel puțin nu inițial, astfel încât dobânzile fixe vor continua să fie mai atractive, debitorii putând să revină la dobânzi variabile în viitor, printr-o refinanțare, în momentul în care acestea vor redeveni avantajoase”, a adăugat Alexandru Rădulescu.

În ceea ce privește rezultatele înregistrate în 2023, datele BNR arată că anul anterior au fost acordate în total în România credite ipotecare în valoare de 6,4 miliarde de euro, estimările SVN Credit Romania indicând un volum de credite ipotecare noi acordate de aproximativ trei miliarde de euro, sau 46% din totalul înregistrat.

Valoarea medie a unui credit ipotecar acordat la nivel național în 2023 a fost de circa 62.000 de euro, în timp ce prețul mediu la nivel național al unui imobil tranzacționat prin credit ipotecar în 2023 a fost de 85.000 de euro, în creștere de la 82.000 de euro în 2022, potrivit calculelor companiei. În total, anul trecut au fost acordate aproximativ 48.000 de credite ipotecare noi, comparativ cu un nivel de aproximativ 55.000 de credite ipotecare noi acordate în 2022.

SVN Romania | Credit & Financial Solutions este unul dintre cei mai importanți brokeri de credite ipotecare din România, cu un volum de credite ipotecare intermediate în 2023 în valoare de 91 de milioane de euro. Compania are patru birouri în București și alte 10 la nivel național, în Arad, Bacău, Brașov, Cluj – Napoca, Constanța, Oradea, Ploiești, Sibiu, Timișoara și Târgoviște. SVN Romania este una dintre cele mai mari companii de consultanță imobiliară active în România și compania cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidențial.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...