Pe măsură ce trupele ruse avansează împotriva forţelor Ucrainei susţinute de Occident, Putin a acuzat elitele occidentale „arogante” că au uitat rolul decisiv jucat de Uniunea Sovietică în înfrângerea Germaniei naziste şi că au alimentat conflictele din întreaga lume, scrie Agerpres.
„Ştim la ce duce exacerbarea unor astfel de ambiţii. Rusia va face totul pentru a preveni o ciocnire globală”, a spus Putin în Piaţa Roşie, după ce ministrul apărării Serghei Şoigu a trecut în revistă trupele, în timp ce o furtună de zăpadă biciuia imensa piaţă, scrie Reuters. „Dar, în acelaşi timp, nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt întotdeauna într-o stare de pregătire de luptă”, a adăugat locatarul de la Kremlin.
Putin a denunţat încercările „coloniştilor” occidentali de a „distorsiona” adevărul despre cel de-al Doilea Război Mondial prin dezmembrarea monumentelor soldaţilor sovietici şi prin punerea pe un piedestal a „trădătorilor şi complicilor” lui Hitler, relatează EFE.
Totodată, Putin a insistat că, în schimb, Rusia nu a subestimat niciodată importanţa rolului aliaţilor occidentali în înfrângerea nazismului şi a amintit, de asemenea, de lupta Chinei împotriva imperialismului japonez.
„Nu vom uita niciodată lupta noastră comună şi tradiţiile pline de inspiraţie ale alianţei”, a subliniat el.
După ce a cerut ţinerea unui minut de reculegere, Putin şi-a încheiat discursul cu cuvintele: „Pentru Rusia! Pentru victorie! Ura!”, oferind indiciul pentru ca mii de trupe să răspundă cu trei urale puternice.
Putin, care şi-a trimis armata să invadeze Ucraina în 2022, consideră războiul ca parte a unei lupte cu Occidentul, despre care spune că a umilit Rusia după căderea Zidului Berlinului în 1989, încălcând ceea ce el consideră sfera de influenţă a Moscovei.
Ucraina şi Occidentul îl acuză pe Putin că este angajat într-o acaparare de teritorii în stil imperialist. Ei au promis că vor învinge Rusia, care controlează în prezent aproximativ 18% din Ucraina, inclusiv Crimeea, şi părţi din patru regiuni din estul Ucrainei. Rusia spune că aceste teritorii, cândva parte a imperiului rus, fac acum din nou parte din Rusia.
Uniunea Sovietică a pierdut 27 de milioane de oameni în al Doilea Război Mondial, inclusiv multe milioane în Ucraina, dar în cele din urmă a împins forţele naziste înapoi la Berlin, unde Hitler s-a sinucis şi steagul roşu sovietic a fost înălţat peste Reichstag în 1945.
Capitularea necondiţionată a Germaniei naziste a intrat în vigoare la ora 23:01, pe 8 mai 1945, marcată drept „Ziua Victoriei în Europa” de către Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite. La Moscova era deja 9 mai, care a devenit „Ziua Victoriei” a Uniunii Sovietice în ceea ce ruşii numesc Marele Război Patriotic din 1941-1945.
În ciuda vremii proaste, în condiţiile în care Moscova înregistrează unele dintre cele mai scăzute temperaturi pentru această perioadă a anului, minus 25 de grade Celsius, peste 9.000 de militari şi 70 de echipe de luptă participă la paradă care a început, conform tradiţiei, la ora locală 10:00 (07:00 GMT). Între militarii care defilează în Piaţa Roşie se numără şi trupe care au luptat în Ucraina în ceea ce Rusia numeşte „operaţiune militară specială”.
La paradă asistă lideri din şase foste republice sovietice, între care Belarus şi Kazahstan, liderul cubanez Miguel Diaz-Canel, precum şi conducători din Laos şi Guineea Bissau.
Parade similare urmau să aibă loc în peste 20 de oraşe ruse, cu toate că în mai multe oraşe situate în partea europeană a Rusiei, aproape de Ucraina, inclusiv peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, paradele au fost anulate din motive de securitate.
În ajun, Putin a felicitat fostele republici sovietice pentru victoria asupra naziştilor
Preşedintele rus Vladimir Putin a transmis miercuri liderilor şi cetăţenilor din fostele ţări sovietice mesaje de felicitare cu ocazia aniversării a 79 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste şi le-a cerut să reziste împreună încercărilor de „denaturare şi falsificare a istoriei”, a transmis EFE.
„Datoria noastră morală este să păstrăm cu grijă şi să transmitem generaţiilor viitoare amintirea evenimentelor din acei ani grei. (…) Împreună trebuie să ne împotrivim cu hotărâre oricărei încercări de a distorsiona şi falsifica istoria, de a revizui rezultatele Marelui Război Patriotic şi de a justifica atrocităţile monstruoase comise de nazişti şi de acoliţii lor”, a declarat Putin, într-un mesaj difuzat de Kremlin.
Mesajele de felicitare au fost adresate conducătorilor din Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Republica Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan şi autoproclamatele republici Abhazia şi Osetia de Sud, precum şi popoarelor Georgiei şi Republicii Moldova. Pentru al doilea an consecutiv, Putin nu a menţionat în mesajul său Ucraina, al cărui popor a figurat ani de zile în mesajul prezidenţial cu ocazia victoriei sovietice asupra Germaniei naziste.