Prețul energiei electrice spot a scăzut pe piața românească și în aprilie, pentru a treia lună la rând, ajungând sub pragul de 60 de euro/MWh. Ce recorduri s-au bătut

Și în luna aprilie, una cu recorduri absolute de preț negativ orar, prețul spot al energiei electrice a continuat să scadă și a ajuns sub 300 de lei/MWh.
Mihai Nicuţ - joi, 09 mai 2024, 22:12
Prețul energiei electrice spot a scăzut pe piața românească și în aprilie, pentru a treia lună la rând, ajungând sub pragul de 60 de euro/MWh. Ce recorduri s-au bătut

Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU) a fost, în aprilie 2024, de 298 de lei/MWh, conform datelor noastre, operatorul pieței OPCOM va prezenta probabil cifra peste câteva zile.

În condițiile în care prețul mediu pentru luna martie 2024  a fost de 315 lei/MWh, avem așadar, pentru a patra lună a anului, o scădere de 17 lei/MWh, sau de circa 5%, de la o lună la alta.

Scăderea din luna aprilie vine după scăderea care a avut loc în luna martie, când prețul a scăzut cu 9% față de februarie. Iar în februarie prețul mediu de închidere al pieței a coborât cu 25% față de ianuarie, care a venit după o creștere de 8% ce a avut loc în ianuarie față de decembrie, dar atunci am avut și un efect de bază: decembrie 2023 a fost o lună cu temperaturi mai blânde și cu un consum mai mic – au fost mai multe zile libere, a fost consum mai mic și au fost și intervale orare cu prețuri negative.

Comparativ cu prețul pieței pentru ziua următoare de acum un an, prețul din aprilie 2024 a scăzut cu 38%, în condițiile în care prețul din aprilie 2023 era de 481 de lei/MWh.

După cum se vede, prețul mediu PZU a scăzut foarte mult și sub nivelul de 400 de lei/MWh, prețul reglementat prin mecanismul de achiziție centralizată MACEE, la care producătorii (mai puțin cei din regenerabil) vând 80% din energia disponibilă către furnizorii cu clienți finali și către opertorii rețelelor de distribuție și transport.

O caracteristică a lunii aprilie au fost prețurile orare negative care s-au consemnat în toate zilele de week-end – cu excepția unei singure zile – în orele de zi cu soare pe cer, adică atunci când rețeaua românească și cea europeană au primit masiv energie electrică din surse fotovoltaice. Deocamdată ele apar doar în week-end și de sărbători, atunci când consumul este mai scăzut, dar observatorii piețelor spun că, pe măsura dezvoltării surselot fotovoltaice, este doar o chestiune de timp până la momentul în care să asistăm la prețuri orare la jumătatea zilei și în zilele lucrătoare.

De altfel, din acest punct de vedere, aprilie 2023 a fost o lună a recordurilor de preț negativ în toată istoria pieței de energie de la București. După ce prețul a spart patru praguri de minim istoric – sau maxim pe negativ – în data de 28 aprilie s-a consemnat cel mai mare nivel negativ de preț din istoria pieței: minus 323 de lei/MWh.

Piața spot de energie electrică de la București este cuplată prin preț cu cele din Ungaria, Cehia și Slovacia și, mai nou, cu cele din Austria, Polonia și Germania. În luna octombrie a anului 2021, piața spot de la București a fost cuplată, prin același mecanism, și cu piața din Bulgaria.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul a aprobat, miercuri, concesionarea către Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. a unor terenuri în suprafaţă de peste 3,4 milioane metri pătraţi în vederea reînceperii......
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia a decis să includă mai multe firme din media şi telecomunicaţii pe lista companiilor de importanţă strategică, ...
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista ...
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care ...