Apetitul firmelor din UE pentru investiţii în China a ajuns la un nivel scăzut record

China îşi pierde strălucirea de principală destinaţie de investiţii, iar firmele încearcă să evite riscurile geopolitice şi se îndreaptă spre sud-estul Asiei şi Europa, conform unui studiu al Camerei de Comerţ a Uniunii Europene din China, publicat vineri, transmite Bloomberg.
AGERPRES - vin, 10 mai 2024, 11:20
Apetitul firmelor din UE pentru investiţii în China a ajuns la un nivel scăzut record

Doar 13% din companiile care au participat la studiul derulat mai devreme în acest an văd ţara ca pe o destinaţie de top pentru investiţii, cel mai scăzut nivel de când a început publicarea datelor, în 2010, şi în scădere de la 27% în 2021.

Companiile îşi mută acum investiţiile pentru a atenua impactul „decupării” dintre China şi alte state, precum şi pentru a găsi oportunităţi în alte regiuni, arată rezultatele studiului.

China caută să dea asigurări că are deschidere faţă de investiţiile şi companiile străine. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Comerţului de la Beijing a declarat recent că ţara lucrează pentru a asigura acces integral la unităţile de producţie, eliminând barierele comerciale rămase. Anul trecut, investiţiile străine în China au scăzut cu 8%, deoarece companiile şi-au recalibrat angajamentele din a doua economie mondială.

„Ceea ce vedem acum este că această percepţie despre problemele din economia chineză începe să aibă un caracter permanent. Aceasta înseamnă că firmele încep să-şi ajusteze aşteptările”, a declarat Jens Eskelund, preşedintele Camerei de Comerţ a Uniunii Europene din China.

Peste două treimi din respondenţi spun că este mai dificil să faci afaceri în China în 2023, cea mai ridicată pondere de când a apărut această întrebare în studiu, în 2014. În special în sectorul construcţiilor au fost raportate condiţii dificile, deoarece firmele interne sunt preferate, iar activitatea a încetinit în urma crizei din sectorul imobiliar chinez.

Mulţi lideri occidentali, inclusiv cancelarul german Olaf Scholz şi secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, s-au plâns în ultimele săptămâni la Beijing de tratamentul inegal cu care se confruntă firmele străine care operează în ţară.

UE şi SUA au demarat o campanie contra practicilor economice şi comerciale ale Chinei, în special în privinţa supracapacităţii industriale a statului asiatic, şi a încercărilor de a-şi redresa economia, inundând pieţele globale cu produse ieftine, inclusiv oţel şi vehicule electrice (EV).

În acest context, peste o treime din firmele UE prezente în China spun că văd supracapacitatea din industrie, în special în construcţii şi în sectorul auto.

Comisia Europeană a lansat în octombrie o investigaţie asupra industriei chineze de vehicule electrice. Ancheta, programată să dureze 13 luni, caută să stabilească dacă vehiculele electrice mai ieftine produse în China beneficiază în mod incorect de subvenţii de stat. China a denunţat ancheta, pe care a calificat-o drept un „protecţionism pur” şi a subliniat că probabil va dăuna relaţiilor comerciale sino-europene.

Te-ar mai putea interesa și
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. Și colaborarea cu stațiile ITP a fost afectată....
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...