„A fost emis un ordin al emirului pentru a dizolva Adunarea Naţională şi a suspenda anumite articole din Constituţie pentru o perioadă care nu depăşeşte patru ani”, a afirmat agenţia kuweitiană de presă, KUNA.
Ea a adăugat că şeicul Meshal al-Ahmad al-Sabah şi consiliul de miniştri „şi-au asumat puterile acordate Adunării Naţionale” pentru a pune capăt unui blocaj instituţional.
„Ne-am confruntat cu dificultăţi şi obstacole care nu pot fi tolerate”, a declarat şeful statului într-un discurs difuzat la televiziunea oficială, acuzând anumiţi deputaţi că încearcă „să interfereze” cu puterile sale suverane.
Parlamentul, ales la începutul lunii aprilie, urma să se întrunească pentru prima dată luni. Dar mai mulţi deputaţi au refuzat să participe la guvernare.
Constituţia Kuweitului cere ca cel puţin un deputat să deţină un portofoliu ministerial până la finalizarea formării guvernului. Dar prim-ministrul desemnat nu a reuşit să convingă niciun parlamentar să participe.
Şeicul Meshal al-Ahmad al-Sabah a considerat că eşecul formării unui guvern este rezultatul „dictatelor şi condiţiilor anumitor” deputaţi.
Spre deosebire de alte monarhii din regiune, Kuweit, membru al OPEC, are un parlament influent, chiar dacă cheile puterii rămân esenţial în mâinile familiei conducătoare al-Sabah.
Deputaţii, aleşi pentru patru ani, dispun de prerogative importante. Certurile lor permanente cu executivul s-au soldat cu un vals al guvernelor şi dizolvarea Adunării de peste zece ori de la adoptarea sistemului parlamentar în 1962.
Kuweit, la frontiera cu Arabia Saudită şi Irakul, are 7% din rezervele mondiale de ţiţei. Ţara posedă unul dintre cele mai puternice fonduri suverane din lume.
Cu toate acestea, crizele repetate dintre parlament şi guvern au împiedicat adoptarea unor reforme pentru diversificarea economiei sale.