Horse, divizie Renault prezentă și în România, a încheiat primul contract major în afara Alianței Renault – Nissan

Divizia de motoare termice și sisteme hibrid a grupului Renault, cu o prezență importantă în România, a încheiat un acord pentru livrarea de motoare cu firma turcă Habaș.
Robert Stan - mar, 14 mai 2024, 10:33
Horse, divizie Renault prezentă și în România, a încheiat primul contract major în afara Alianței Renault - Nissan

Horse, companie creată de grupul Renault pentru a produce sisteme de propulsie clasice și hibride, a încheiat până acum parteneriate cu multe firme furnizoare de componente și servicii, însă, în afara mărcilor din Alianța Renault – Nissan – Mitsubishi, au fost anunțate puține contracte de livrare a produselor.

Acum însă, noua companie care include 17 fabrici de motoare și cinci centre de cercetare – dezvoltare aflate pe trei continente, cu 19.000 de angajați, dintre care circa 2.000 în România, a încheiat un prim contract major în afara grupului.

În baza contractului, Horse va livra grupului turc Habaș motoare turbodiesel de 2.0 litri destinate vehiculelor comerciale ușoare. Conform contractului, divizia de vehicule comerciale a Habaș va primi la uzina sa din Manisa, Turcia, motoare M920 RWD.

Motorul de 2.0 litri cu patru cilindri livrează o putere maximă de 170 CP (125 kW) la 3.500 rpm, în timp ce cuplul maxim de 380 Nm este livrat la doar 1.500 rpm. Unitatea turbodiesel dispune de injecție common rail care funcționează la 2.500 bari precum și de un turbocompresor cu turbină cu palete variabile.

Conform oficialilor Horse, acest grup motopropulsor respectă reglementările Euro 6d+e, ceea ce îl face potrivit pentru orice piață. De asemenea, el a fost proiectat pentru a utiliza inclusiv motorină B10 cu 10% biocombustibil.

„Primul acord major cu un producător de automobile reprezintă o etapă importantă pentru companie și subliniază cu adevărat ambiția noastră de a oferi clienților din întreaga lume grupuri de propulsie cu emisii reduse. Amprenta globală a Horse, inclusiv facilitățile turce din Bursa a demonstrat că suntem partenerul perfect pentru Habaș”, a declarat directorul general Horse, Patrice Haettel.

Fondat în 1956 de omul de afaceri turc Hamdi Başaran, grupul Habaș are o paletă largă de activități care include producția de oțel, gaze industriale și medicale, energie, confecții metalice, o puternică divizie financiară (Anadolubank) și, desigur, una auto.

Aceasta din urmă are un centru de cercetare-dezvoltare la Izmir și două uzine de asamblare. Cea din Manisa este destinată producției de vehicule comerciale ușoare, iar cea din Gebze, recent achiziționată de la Honda, este destinată asamblării de autoturisme. Aceeași divizie comercializează pe piața turcă mărcile Kawasaki, Harley-Davidson și Sym.

Citește și:
– Renault a anunțat oficial mărcile care vor primi motoare produse în uzinele Horse, inclusiv la Mioveni
– Horse, divizia de motoare termice a grupurilor Renault și Geely, a intrat oficial în funcțiune începând cu 1 iulie

Te-ar mai putea interesa și
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care este explicația
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care ...
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor(PAID) și-a majorat capitalul social prin înglobarea rezervelor . ...
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi ...
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...