Grevă a gunoierilor la Paris. Protestele ameninţă Jocurile Olimpice din Franţa

O acţiune de protest a gunoierilor parizieni, care ameninţă toată perioada Jocurilor Olimpice, a debutat, marţi, în capitala Franţei, informează AFP.
AGERPRES - mie, 15 mai 2024, 10:49
Grevă a gunoierilor la Paris. Protestele ameninţă Jocurile Olimpice din Franţa

Conform primăriei Parisului, 16 la sută din efectivele lucrătorilor, un gunoier parizian din şase, se afla în grevă marţi, scrie Agerpres.

„Serviciile de colectare au fost un pic perturbate astăzi”, a indicat primăria, fără să ofere volumul deşeurilor neadunate.

Dar sindicatul CGT FTDNEEA, reprezentantul lucrătorilor din salubritate, susţine că gunoierii sunt mobilizaţi în acţiuni greviste în proporţie de 70 până la 90 la sută.

Preavizul de grevă este valabil pentru şase zile în luna mai (14-16 şi 22-24), apoi din 1 iulie până pe 8 septembrie, înglobând întreaga perioadă a Jocurilor Olimpice (26 iulie-11 august) şi Paralimpice (28 august-8 septembrie).

Sindicatul reclamă o creştere salarială de 400 de euro pe lună pentru toate persoanele şi o primă excepţională de 1.900 de euro pentru agenţii care vor lucra pe durata Jocurilor Olimpice.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu, despre plafonarea prețurilor la gaze și energie: România nu este obligată de nimeni cu nimic. Comisia Europeană are un punct de vedere și va discuta cu ministrul Energiei
Ciolacu, despre plafonarea prețurilor la gaze și energie: România nu este obligată de nimeni cu nimic. Comisia Europeană ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, întrebat în legătură cu faptul că ţara noastră este obligată de Comisia Europeană să elimine plafonarea preţului la energie şi gaz la......
Ministrul Muncii Simona Simona Bucura-Oprescu, de Ziua Mondială a Educației: Adaptabilitatea şi educaţia continuă devin esenţiale pentru a fi pregătiţi pentru meseriile viitorului
Ministrul Muncii Simona Simona Bucura-Oprescu, de Ziua Mondială a Educației: Adaptabilitatea şi educaţia continuă devin ...
Adaptabilitatea şi educaţia continuă devin esenţiale pentru a fi pregătiţi în meseriile viitorului şi ne fac mai ...
CNPP: 928.187 de pensionari au beneficiat de indemnizații sociale în luna septembrie
CNPP: 928.187 de pensionari au beneficiat de indemnizații sociale în luna septembrie
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2024, de 928.187 de persoane, ...
Jurgen Stock, șeful Interpol: Grupările de crimă organizată operează ca niște întreprinderi globale, care dețin cantități astronomice de resurse
Jurgen Stock, șeful Interpol: Grupările de crimă organizată operează ca niște întreprinderi globale, care dețin cantități ...
Secretarul general al organizaţiei internaţionale de cooperare a forţelor de poliţie Interpol, Jurgen Stock, a tras un ...