Autostrada Lugoj – Deva: UMB execută lucrări de fundare pe tronsonul Margina – Holdea

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a postat miercuri imagini de pe șantierul lotului - lipsă Margina - Holdea din A1 Lugoj - Deva. Amintim că lucrările pe acest lot, ce include faimoasele "tuneluri pentru urși", au fost contractate cu grupul UMB.
Anemona Andone - mie, 15 mai 2024, 15:28
Autostrada Lugoj - Deva: UMB execută lucrări de fundare pe tronsonul Margina - Holdea

umb a1

„Pe șantierul lotului de autostradă A1 Margina – Holdea, antreprenorul execută lucrări de fundare prin piloți forați de diametru mare. Se execută și alte lucrări pregătitoare pentru deschiderea de noi fronturi de lucru”, transmit cei de la DRDP Timișoara pe Facebook.

Pe 22 aprilie, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a emis autorizație de construire parțială pentru secțiunea Margina – Holdea din Autostrada Lugoj – Deva. Lucrările avizate nu includ deocamdată și tunelurile ce urmează să fie construite de UMB pe acest lot – lipsă din A1 Sibiu – Nădlac.

Autorizația de construire emisă în aprilie vizează lucrări pe un tronson de 5,7 kilometri din secțiunea E a lotului 2 din A1 Lugoj – Deva.

Valoarea lucrărilor autorizate este de 275,8 milioane de lei, fără TVA. Printre lucrările autorizate se numără și două pasaje.

Primul tunel UMB, pe A1 Lugoj – Deva

Tot în aprilie, pasionații de infrastructură au postat imagini cu utilaje aduse de UMB pentru secțiunea lipsă din Autostrada Lugoj – Deva (A1). Potrivit lor, o parte dintre acestea urmează să fie utilizate chiar la săparea tunelurilor.

Acest lot va include 2,13 kilometri de tunel forat cu două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu o platformă de 11,25 m.

a1 umbPe 14 octombrie 2022, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii – lipsă (9,13 km) din lotul 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva. Asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SA & PE CONSTRUCT S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o. a fost declarată câștigătoare, cu o ofertă financiară de 1,83 de miliarde de lei fără TVA.

Finanțarea este asigurată prin PNRR, iar durata contractului este de 45 de luni, din care 11 luni perioada de proiectare și 34 de luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.

După finalizarea lucrărilor pe acest lot, șoferii vor putea circula neîntrerupt pe autostradă de la Sibiu la Nădlac, granița cu Ungaria.

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu: Planul pentru reducerea deficitului va fi mai întâi prezentat coaliției și după aceea va fi trimis la COmisia Europeană
Marcel Ciolacu: Planul pentru reducerea deficitului va fi mai întâi prezentat coaliției și după aceea va fi trimis la ...
Preşedintele Partidului Social Democrat Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la Cornu, că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, nu i-a prezentat încă planul de măsuri pentru reducerea......
Autoritățle americane și-au dat acordul pentru ca gigantul american BlackRock să poată prelua pentru 12,5 miliarde de dolari compania Global Infrastructure Partners
Autoritățle americane și-au dat acordul pentru ca gigantul american BlackRock să poată prelua pentru 12,5 miliarde de ...
Comisia Federală de Reglementare a Energiei din Statele Unite a aprobat vineri tranzacția prin care fondul american de ...
Chrysler va rechema în service aproximativ 1,2 milioane de mașini din SUA din cauza unei probleme la sistemul ABS
Chrysler va rechema în service aproximativ 1,2 milioane de mașini din SUA din cauza unei probleme la sistemul ABS
Marca de automobile Chrysler, deținută de grupul Stellantis, recheamă aproximativ 1,2 milioane de vehicule din SUA din ...
Goldman Sachs se așteaptă ca OPEC+ să-și crească producția începând cu luna decembrie
Goldman Sachs se așteaptă ca OPEC+ să-și crească producția începând cu luna decembrie
Banca americană Goldman Sachs a anunțat vineri că și-a ajustat estimările privind producția de petrol realizată de ...