FT: Constructorii auto europeni vor să se relanseze la Salonul Auto de la Geneva

Constructorii auto din Europa se vor reuni săptămâna aceasta la Salonul Auto de la Geneva într-un context în care vânzările de automobile au înregistrat prima creştere din ultimii şapte ani, transmite Financial Times.
Economica.net - Dum, 02 mart. 2014, 15:10
FT: Constructorii auto europeni vor să se relanseze la Salonul Auto de la Geneva

Anul trecut vânzările de automobile în Europa au scăzut până la nivelul din 1995 şi toate marile pieţe auto europene, cu excepţia celor din Marea Britanie şi Spania, au înregistrat un declin al vânzărilor. Însă 2013 s-a încheiat cu patru luni de creştere a înmatriculărilor iar 2014 a început în mod pozitiv.

Salonul Auto de la Geneva, care îşi deschide marţi porţile pentru publicul larg, este considerat un barometru al stării de sănătate a industriei auto europene.

‘Ultimele date ne oferă un semnal că cel mai jos nivel a fost stins’, a declarat Ian Fletcher de la firma de consultanţă IHS Automotive, care estimează că în acest an vânzările de autoturisme vor creşte cu 2,6% în ritm anual. ‘Având în vedere scăderea numărului de autoturisme vândute în regiune în ultimii cinci ani, există o nevoie structurală pentru noi vehicule care să le înlocuiască pe cele vechi’, a adăugat Ian Fletcher.

Chiar dacă o creştere de 2% va face ca cererea de automobile să rămână sub nivelul atins înaintea crizei, faptul că vânzările au încetat să mai scadă este un element important pentru constructorii auto atunci când îşi elaborează strategiile de modele şi de producţie pentru următorii ani.

‘Având în vedere că industria a mers înapoi după 2008 pentru prima dată în ultimii ani mergem la Geneva cu o piaţă care arată puţin mai bine’, a declarat directorul pentru Europa de la Kia Motors, Michael Cole.

Scăderea vânzărilor i-a afectat mai mult pe constructorii de masă, precum Fiat, Peugeot şi General Motors, pe măsură ce gospodăriile cu venituri medii şi-au redus achiziţiile. Însă de acest lucru au profitat constructorii de autovehicule ieftine precum Kia, Hyundai şi Dacia, marca de automobile low-cost a grupului francez Renault.

‘Piaţa auto din Europa ar trebui să înceapă să-şi revină într-un ritm lent având în vedere rata şomajului. Mă aştept la o creştere de 1-2% pentru 2014 şi la o performanţă mai bună pentru mărcile premiu decât cele de volum’, a declarat Xavier Mosquet, partener la Boston Consulting Group. ‘În cazul mărcilor de volum, mă aştept la o continuare a creşterii pentru vehiculele mici şi vehiculele low-cost, cel puţin pentru câţiva ani’, a mai spus Mosquet.

Printre noile maşini care vor fi prezentate la Salonul auto de la Geneva se numără noul Twingo, dezvoltat de Renault în comun cu Mercedes, în timp ce societatea mixtă înfiinţată de Peugeot-Citroen şi Toyota va dezvălui noile versiuni ale modelelor citadine Peugeot 108, Citroen C1 şi Toyota Aygo. În cazul producătorilor de automobile premium Audi va prezenta noul hibrid A3 plug-in precum şi o nou versiune a modelului sport TT, în timp ce McLaren, Lamborghini şi Ferrari vor veni cu noile lor super maşini.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de intrare în faliment și că a obținut o nouă finanțare de 100 de milioane......
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...