SENTIMENTUL de dimineaţă: Nu este timp de resemnare. Piaţa funcţionează în orice condiţii

Persistă presiunea pe vânzare, chiar dacă Putin ar fi ordonat într-adevăr retragerea trupelor de la graniţa continentală cu Ucraina, aşa cum spun agenţiile de presă în această dimineaţă şi chiar dacă ştirea va îndemna pe unii să cumpere ceva mai mult  azi, măcar până spre prânz. Răul făcut este profund şi încrederea pieţelor va fi greu de recâştigat.
Adrian N. Ionescu - mar, 04 mart. 2014, 07:22
SENTIMENTUL de dimineaţă: Nu este timp de resemnare. Piaţa funcţionează în orice condiţii

Marile pieţe ar vrea să recupereze din pierderile de ieri, ca urmare a ordinului lui Putin de a retrage trupele de la graniţa continentală cu Ucraina.

Marii speculatori mizează pe deschiderea mai degrabă în stagnare a celor mai importanţi indici bursieri ai Europei:  câteva puncte pentru DAX la Frankfurt, câteva puncte1,2% pentru CAC 40 la Paris şi, da, o creştere de 0,4% pentru FTSE 100 la Londra.

Mediul

Lungul război rece din Crimeea abia a început, astfel că ordinul lui Putin, de a nu mai face presiune cu armata la graniţele continentale ale Ucrainei, nu este decât o mutare oarecare, în lungul şir de gesturi geopolitice care ne vor scandaliza sau calma, rând pe rând, o lungă perioadă de timp.

„Tensiunile din Ucraina reprezintă un şoc geopolitic serios, fără precedent în ultimii ani. Este imposibil de anticipat cum va evolua o situaţie deja extrem de fluidă”, scrie analistul Mihai Nichişoiu, de la Tradeville.

Într-un asemenea mediu, pentru investitori, conservarea capitalului devine mai importantă decât obţinerea unui profit„, spune Mihai Nichişoiu în raportul său.

Totuşi, analistul român consideră importante efectele negative asupra pieţelor financiare, „dar nu dramatice”, sperând că „situaţia încă poate fi reglată, dacă toate părţile implicate în criza din Ucraina / Crimeea se aşează la masa negocierilor”. 

Până la negocieri mai este ceva drum şi, odată începute, vor dura mult.

Investitorii par să creadă că Rusia va lua Crimeea, Occidentul va impune sancțiuni Moscovei, dar că nu va fi nici un conflict militar, potrivit unui analist de la BNP Paribas, citat de Reuters.

Desigur, investitorii s-au înghesuit să treacă active sigure, de teama de escaladării tensiunilor. Aurul a ajuns la maximul ultimelor patru luni, în timp ce randamentul pe bondurile americane au scăzut, reflectând creșterea prețurilor pentru obligațiunile.

Războiul rece este deja declarat. „Lipsa de conducere clară, puternică în lume ar putea duce la o lume mai fragmentată, destabilizând economia globală. Capitalurile vor fugi în activele sigure, pentru moment”, mai crede un strateg citat de Reuters.

Reperele tehnice

Semnificaţia ordinului lui Putin este nesemnficiativă, concesia făcută este minoră,  bună doar de folosit de speculatori, pentru a juca pe cartea recuperării unei părţi din pierderile de ieri.

Indicele BET FI a căzut sub suportul de la 29.200 de puncte, vineri, ultimul cunoscut, care ar fi putut păstra necompriomisă tendinţa de creştere pe termen lung (v. DIDACTICE).

Netulburat de mediul beligerant, Dan Rusu, şeful analiştilor de la  BT Securities Cluj Napoca şi partenerul ECONOMICA.NET în analiză tehnică, a identificat doar un suport mai jos decât cel de ultimă instanţă cunoscut, pentru Indicele BET FI  al Bursei din Bucureşti .

Variantele tehnice analizate „implică o cădere a preţurilor sub minimele din februarie, spre 28.500 de puncte”, scrie Dan Rusu, în raportul său de luni.

BET FI pleacă azi de la 28.766 de puncte.

„În cel mai bun caz, preţurile s-ar menţine peste actualele suporturi 29.800 – 30.000”, caz în care am urmări „cu interes rezistenţele de la 30,500, respectiv 31,500”, enunţă analistul clujean, imperturbabil, o variantă pe care nu pariază.

e este mai important din articol, sentimentul, este descris, de obicei, înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări de conjunctură, date de arhivă şi corectură.

Arhiva

Indicele BET FI  are reputaţia de oracol, pentru că SIF-urile şi FP, din portofoliul său, au expunere pe aproape tot ce este important din economia României.

BET FI este, de aceea, cel mai sensibil barometru al tendinţelor curente ale Bursei de Valori Bucureşti (BVB), pentru că acţiunile din portofoliul său sunt cele mai vânate şi deci cele mai supuse speculaţiilor.

Ca să ne purtăm cu decenţa speranţei în pace mai recitim şi:

Goana după dividende: Câştiguri de până la 35%, estimează analiştii conform profiturilor pe 2013

Cât profit se poate scoate din 100 de lei vânzări. Cele mai profitabile companii de la Bursa din Bucureşti

În acelaşi scop al comportamentului decent păstrăm şi capitolul  Arhivă, unde  se găsesc celelalte comentarii încă valabile pe vremuri de pace, despre tendinţe de creştere.

Arhivele celor dintâi două luni a acestui an sunt concentrate în:

SENTIMENTUL din 28 februarie:

Războiul se duce între Crimeea şi şefa dolarilor, nu doar în Ucraina. Vezi ştirile

SENTIMENTUL din 31 ianuarie:

Jocurile volatilităţii. Facebook a salvat ziua în America, Europa n-are erou

Şi mai multe indicii valoroase mai pot fi găsite în:

SENTIMENTUL de dimineaţă: Banca Mondiala salvează situaţia măcar azi

 

„DIDACTICELE“

Un indice bursier este media ponderată a variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) său. Această medie se face continuu şi se raportează la un reper fixat la lansare (1000 de puncte în România).

Pe pieţele de derivate (futures mai ales), marii jucători anticipează preţurile acţiunilor la bursele europene, anunţă deschideri în creştere.

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.
 
Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt preţuri minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Lichiditatea în creştere pe fondul creşterii cotaţiilor indică încrederea investitorilor.

La fel, lichiditatea mică (valoarea tranzacţiilor), pe fondul scăderii sau stagnării cotaţiilor, indică faptul că presiunea pe vânzare este mică şi că sentimentul este totuşi predominant bun, în ciuda confuziei aparente, care respectă stimulentele negative.

Dar dacă lichiditatea este mare şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 
AVERTISMENT

Mai întâi:

Apariţia unor date şi ştiri noi pe piaţă, ca şi pur şi simplu schimbările percepţiilor investitorilor pot schimba evoluţiile pe parsul zilei. 

SENTIMENTUL din 29 ianuarie este un exemplu. Ziua a început tot într-o încântare. A fost perceput foarte bine faptul că Turcia mărise dobânda de referinţă şi în in ciuda aşteptăriii unei veşti triste de la FED.  După prânz jucătorii au considerat că scăderea dobânzii nu este de ajuns, deşi o numiseră şocantă cu câteva ore înainte.

Cele de mai sus sunt expresiile a ceea ce se cheamă sentiment de piaţă, intuiţii, care se dovedesc a fi corect de cele mai multe ori, dar pot da şi greş. Chiar şi atunci sunt utile, ca repere.

Apoi:

Estimările analitice care se strecoară prin sentimentele de piaţă ale autorului şi ale invitaţilor săi nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă.

Responsabilitatea deciziilor de investiţii, ca şi de căsătorie sau de mers la război (cum zice proverbul), este exclusiv a celor care le iau.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...