Pasivele externe ale băncilor reprezentau 27 de miliarde de euro în toamna anului 2008, cel mai ridicat nivel înregistrat în România. Acestea au scăzut la 23-24 de miliarde de euro în perioada 2009 – începutul anului 2011, relativa stabilitate fiind pusă pe seama încheierii acordului de la Viena.
Între ianuarie 2012 şi ianuarie 2014, pasivele externe au scăzut de la aproximativ 23,5 miliarde de euro la 17,4 miliarde de euro.
Asta arată că băncile prezente în România nu au găsit oportunităţi pentru plasarea banilor în piaţa locală. Începând cu 2009, acestea au direcţionat fondurile disponibile preponderent către titlurile de stat şi mai puţin către creditarea economiei.
Finanţările subsidiarelor din România de la băncile-mamă s-au redus de la 22,1 miliarde de euro în 2008 la 13,4 miliarde de euro în 2014, cel mai redus nivel din ultimii 6 ani. Din ianuarie 2013 finanţările de la băncile-mamă au scăzut cu 800 de milioane de euro, şi cu 4,1 miliarde de euro din 2012.
Din finanţările de la băncile-mamă, suma de 6,3 miliarde de euro este reprezentată de depozitele atrase, 5,6 miliarde de euro de credite şi 1,5 miliarde de euro de împrumuturi subordonate
„Reducerea finanţărilor de la banca-mamă, la nivelul băncilor cu capital străin, s-a manifestat cu precădere pe componenta depozitelor atrase (5,2 din 6,8 mld. euro – respectiv 76% – ian. 2012-ian. 2014) pe măsură ce acestea au ajuns la scadenţă, în condiţiile în care cca. 70% (3,3 mld. euro) din fondurile cu scadenţă mai mică de un an la sfârşitul anului 2012 (4,7 mld. euro) au fost retrase până la sfârşitul anului 2013”, se arată în prezentarea lui Florin Georgescu.
Din graficul prezentat de Georgescu reiese că, raportat la decembrie 2013, finanţări de aproximativ 4,5 miliarde de euro sunt scadente în mai puţin de doi ani.