Răzvan Cotovelea – propus ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

Alexandru-Răzvan Cotovelea a fost propus, la 3 martie 2014, pentru funcţia de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Economica.net - lun, 03 mart. 2014, 19:21
Răzvan Cotovelea - propus ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

S-a născut la 3 iulie 1973. În perioada 1991-1997, a urmat cursurile Facultăţii de Energetică din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, în 1999 obţinând o diploma de master în Energetică/Management – Probleme avansate de electroenergetică, la aceeaşi facultate. Este doctor în Ştiinţe Politice.

Încă din 1998, a participat la numeroase cursuri de pregătire profesională în Marea Britanie, Austria, Italia, Spania, Belgia, Suedia, Grecia, Olanda, Germania şi Franţa, în domeniul ştiinţelor politice şi economice, diplomaţiei, afacerilor europene, politici publice, problematica fondurilor structurale şi managementului programelor europene.

În 1997 a lucrat ca expert în investiţii directe în sectoarele servicii şi agricultură la Agenţia Română pentru Dezvoltare; între 1997-1998 a fost expert responsabil de sectorul piaţa internă şi asistenţă Phare, iar între 1998-1999 director al Direcţiei Asistenţă pentru Aderare, în cadrul Departamentului pentru Integrare Europeană al Guvernului României. Din 1999 până în decembrie 2000, a fost director al Direcţiei Asistenţă pentru Aderare, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, iar în perioada decembrie 2000-30 martie 2004, a fost director al Direcţia Asistenţă pentru Aderare din cadrul Ministerului Integrării Europene.

Din 1 aprilie 2004 până la 12 ianuarie 2009, în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, a fost director general al Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS), coordonator naţional adjunct al Asistenţei Financiare Nerambursabile, iar din 2009 până la 2 martie 2011, director general adjunct al aceleiaşi structuri.

În perioada 15 mai 2012-1 februarie 2013, a ocupat funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Europene, responsabil cu coordonarea activităţii Direcţiei generale coordonarea instrumentelor structurale şi a Direcţiei asistenţă Spaţiul Economic European.

Este lector universitar la Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.

În 2005, pentru importante servicii aduse României în dezvoltarea şi gestionarea fondurilor europene, a primit titlul de Cavaler al Ordinului Naţional ‘Pentru Merit’.

 

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la începutul acestei luni a fost decizia grupului austriac de a pune sub......
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...