Ziua începe cu o creştere în forţă la Bursă, într-o Europă stimulată de concesia minoră a lui Putin

Indicii Bursei de Valori Bucureşti s-au aliniat creşterii celor de pe marile pieţe europene şi câştigă în valoare până la 2,5% faţă de nivelul la care s-au oprit ieri. Concesia minoră a preşedintelui Rusiei de a retrage trupele de la graniţa continentală cu Ucraina este, astfel, întâmpinată cu un optimism exagerat, potrivit analiştilor.
Adrian N. Ionescu - mar, 04 mart. 2014, 08:35
Ziua începe cu o creştere în forţă la Bursă, într-o Europă stimulată de concesia minoră a lui Putin

Cele mai importante 25 de companii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) câştigau în medie 1,83% în valoare, în primele 32 de minute de la deschiderea sesiunii de tranzacţionare, după pierderile substanţiale  de ieri, potrivit evoluţiei indicelui BET XT.

Ieri valoarea companiilor dela BVB a scăzut cu cinci miliarde de lei, de cinci ori mai mult decât scăzuse de la începutulul anului până vineri.

O oră după deschiderea BVB, valoarea tranzacţiilor mai mare ca în prima oră de ieri: 1,4 milioane de euro, ceea ce indică o desfăşurare de forţe speculative impresionantă pentru lichidităţile cu care este obişnuită piaţa de la Bucureşti.

După prima oră de tranzacţionară, indicele compozit BET C creştea cu 1,7%, Indicele care face media ponderată a variaţiilor tuturor acţiunilor de la BVB, mai puţin SIF-urile.

Indicele BET Fi, al Fondului Proprietatea şi societăţilor de investiţii financiare (SIF) creştea cu mai mult de 2%.

În topul celor mai mari 10 creşteri erau în primul rând acţiuni ale unor companii mici sau riscante, dar şi preferatele speculatorilor: SIF Muntenia (SIF4, +3,1%), SIF Banat Crişana (SIF1, +2,9%), SIF Moldova (SIF2, +2,3%) şi  SIF Transilvania (SIF3, 2,33%).

Creşterile de la debutul zilei de azi au fost prevăzute de analiştii consultaţi de ECONOMICA.NET, dar previziunile au şi fost însoţite de avertismentul că motivul creşterii este doar un pretext pentru speculatori, de a juca pe cartea recuperării pierderilor de ieri.

Situaţia din Crimeea şi criza ucrainiană rămân la fel de critice precum erau înainte ca Vladimir Putin să dea ordinul de încheiere a „exerciţiilor” militare ruse de la graniţa cu vecinul Rusiei de la Apus.  Atâta vreme cât Crimeea este ocupată de ruşi, orice altă îmbunătăţire a situaţiei este doar o concesie.

Detalii în SENTiMENTUL de dimineaţă.

Chiar şi aşa, marile pieţe europene au deschis cu creşteri efervescente, de peste 1%, disproporţionat de mari faţă de semnificaţia ordinului lui Putin.

Randamentele obligațiunilor germane şi altor ţări importante din zona euro au crescut, marți dimineaţă, ca urmare a deciziei Rusiei de a-şi retrage trupele.

Preţurile obligaţiunilor au scăzut ca urmare a reducerii panicii investitorilor de a-şi muta banii în active percepute ca refugii sigure. Randamentele variază învers proporţional cu preţurile.

Inflamarea pieţelor nu poate dura multă vreme, având în vedere importanţa minoră a stimulului pozitiv faţă de proporţiile răului făcut de ocuparea Crimeei.

Te-ar mai putea interesa și
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după România, și a lansat o platformă dedicată de televiziune cu plată cu......
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...