PKO Bank Polski a intrat în România, dar nu s-a decis dacă se va dezvolta organic sau va achiziționa Raiffeisen Bank – Surse. Raiffeisen neagă o eventuală tranzacție

Cea mai mare bancă din Polonia, PKO Bank, a obținut deja licența de la Banca Națională a României și funcționează ca sucursală în România, chiar dacă fără activitate deocamdată. ”Încă nu s-au hotărât dacă vor apela la o dezvoltare organică sau vor achiziționa o bancă locală”, spun surse oficiale din mediul bancar. De circa două luni se discută ca PKO să cumpere Raiffeisen Bank România, dar tranzacția este încă neclară, iar Raiffeisen Bank România neagă.
Gabriela Ţinteanu - mar, 21 mai 2024, 22:20
PKO Bank Polski a intrat în România, dar nu s-a decis dacă se va dezvolta organic sau va achiziționa Raiffeisen Bank – Surse. Raiffeisen neagă o eventuală tranzacție

Recent, președintele celei mai mari bănci din Varsovia, PKO Bank, a declarat că vrea să intre în România, probabil prin același pas de achiziție a mai vechilor lor parteneri austrieci, Raiffeisen. Între timp, banca poloneză a obținut licența de la BNR și funcționează ca sucursală în România.

Surse din banca centrală arată că PKO Bank Polski nu este hotărâtă încă dacă să se dezvolte organic pe piața din România sau să achiziționeze o bancă de pe piața locală. Înainte de sărbătorile ortodoxe de Paști, Johann Strobl, CEO al Raiffeisen Bank International, a efectuat o vizită, de curtuoazie sau nu numai, la guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. În cadrul discuțiilor a fost atinsă și problema unei eventuale vânzări a Raiffeisen Bank România către polonezii de la PKO Bank. Dar o decizie în acest sens nu avea cum să fie luată.

Întrebată de Economica.net despre posibilitatea ca banca din România să facă obiectul unei tranzacții, Raiffeisen Bank a răspuns tranșant: ”Raiffeisen Bank România nu se află într-un proces de achiziție. Suntem o bancă solidă, cu peste 25 de ani de activitate pe piața din România și avem planuri de creștere organică susținută în următorii ani”. Bank PKO S.A. este o bancă universală și, în prezent, cea mai mare bancă din Polonia, cu sediul central în Varșovia. În prezent, Powszechny Zakład Ubezpieczeń deține 20% din companie, Fondul Polonez de Dezvoltare 12,80%, UniCredit 6,28%, iar alții 60,94%. Banca a fost înființată în 1929 de către Ministerul Trezoreriei ca bancă națională, în principal pentru a oferi servicii financiare polonezilor care locuiau în străinătate. În 1939, banca avea sucursale în aproape toate capitalele țărilor în care locuiau polonezi.

De peste 30 de zile, Economica.net a întrebat și PKO Bank Polski despre intențiile sale în România. La închiderea ediției, publicația noastră nu a primit încă nici un fel de explicație de la polonezi.

 

Activele polonezilor reprezintă 68% din totalul activelor sistemului bancar românesc

Activele totale ale băncii se ridicau la 461 de miliarde de zloți (500 de miliarde de lei) la final de iunie 2023, aproape 68% din activele sistemul bancar românesc, conform Banking News. „La începutul anului 2024 agenda noastră strategică include deschiderea celei de-a patra sucursale din străinătate, în Bucureşti, România. În prezent, deservim clienţii noştri pe o bază transfrontalieră (cross-borderbasis)“, menţionează banca și într-un anunţ apărut recent în The Wall Street Journal (WSJ).

Pe piața poloneză, PKO Bank Polski este lider in mobile banking și isi asumă transformarea economiei prin finanțare durabilă și sprijinirea activităților socialeși de ESG, conform propriilor anunțuri. În urmă cu opt luni, banca o recruta pe Loredana Coraș, avocat și expert juridic pe piața de banking&finance BRD, să coordoneze activitățile juridice ale Sucursalei din România.

 

PKO BANK POLSKI urmărește piața bancară autohtonă iar planurile sale vizau intrarea în România încă din 2021

Astfel, în luna noiembrie 2022, vicepreședintele Marcin Eckert anunța deschiderea unei sucursale pe piața noastră. „În curând vom deschide noua noastră filială în România. Așteptăm cu mare nerăbdare acest moment”, spunea Eckert în timpul unei videoconferințe dedicate prezentării strategiei băncii.

Deschiderea filialei PKO BP din România era planificată pentru luna octombrie 2023. Notificarea privind deschiderea acestei sucursale a fost transmisă de către Autoritatea de Supraveghere Financiară poloneză Băncii Naționale a României în noiembrie 2021.

Oficialul sublinia că banca analizează constant potențialul de creștere pe alte piețe. „Până în prezent, rezultatele sucursalelor sunt satisfăcătoare și în conformitate cu planurile”.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Lovitură pentru Youtube Music, Spotify sau Apple Music. Parlamentul European cere reglementări stricte
Lovitură pentru Youtube Music, Spotify sau Apple Music. Parlamentul European cere reglementări stricte
Cutremur pe piața europeană de peste 22,6 miliarde de dolari a streamingului muzical pe care activează jucători precum YouTube Music, Spotify, Tidal, Apple Music. Parlamentul European solicită......
Iohannis, Băsescu și Principesa Margareta au o avere „îngropată” în Republica Moldova. Căsuțele de vinuri care costă de trei ori mai mult decât o căsuță bancară
Iohannis, Băsescu și Principesa Margareta au o avere „îngropată” în Republica Moldova. Căsuțele de vinuri ...
Costul unei căsuțe (caze în termeni specifici) cu vinuri de colecție în cramele subterane din Cricova sau Mileștii ...
Artsana România, care a produs la Botoşani articole sub marca Chicco, se închide. 261 de angajaţi au fost disponibilizaţi
Artsana România, care a produs la Botoşani articole sub marca Chicco, se închide. 261 de angajaţi au fost disponibilizaţi
Artsana România, care a deţinut o fabrică la Botoşani unde s-au produs componente pentru produse destinate copiilor, ...
Președintele Joe Biden șterge încă 4,5 miliarde de dolari din datoriile pentru studii făcute de americani
Președintele Joe Biden șterge încă 4,5 miliarde de dolari din datoriile pentru studii făcute de americani
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a anulat joi încă 4,5 miliarde de dolari din datoriile contractate de americani ...