Port Constanţa. Dană suplimentară pentru cerealele ucrainene

Portul Constanţa va echipa o dană suplimentară pentru transbordarea cerealelor ucrainene, a informat compania Ukrainian Danube Shipping Company (UDP) într-un mesaj postat pe contul său de mesagerie Telegram, transmite Interfax.
AGERPRES - mar, 21 mai 2024, 14:56
Port Constanţa. Dană suplimentară pentru cerealele ucrainene

„Colegii noştri români ne-au anunţat finalizarea licitaţiei pentru echiparea danei cu prilejul unei reuniuni trilaterale”, a informat Ukrainian Danube Shipping Company (UDP), .

Compania ucraineană a precizat că anul trecut a fost unul dintre iniţiatorii proiectului, în condiţiile în care terminalele portului Constanţa nu aveau suficiente capacităţi pentru a gestiona traficul cerealelor din Ucraina. Anul trecut, „erau până la 600 de barje încărcate cu cereale în port care aşteptau la descărcare până la 30-40 de zile”, a informat UDP.

Acum, cea mai mare parte a exporturilor de produse agricole ucrainene au revenit în porturile din Odesa, însă ruta pe Dunăre rămâne una importantă, iar „noua dană nu va rămâne nefolosită”, a precizat UDP. Compania ucraineană are de gând să expedieze până la 200.000 – 250.000 de tone pe lună spre portul Constanţa.

„Oferim servicii complete, transport fluvial plus transfer de pe o navă pe alta în portul Constanţa. Dacă principala rută de export din Ucraina va reveni din nou pe Dunăre, dana va deveni o linie de salvare care va creşte semnificativ capacitatea totală a modelului nostru logistic”, a informat UDP.

Portul Constanţa a stabilit în 2023 un nou record în ceea ce priveşte exporturile de cereale, graţie majorării livrărilor de cereale provenite din Ucraina precum şi proiectelor de îmbunătăţire a infrastructurii finanţate de Uniunea Europeană. Potrivit reprezentanţilor autorităţii portuare, portul Constanţa a expediat anul trecut o cantitate record de 36 milioane de tone de cereale, în creştere cu 50% comparativ cu 2022, iar cerealele ucrainene au fost responsabile pentru aproximativ 40% din volumul total.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...