Ciprul a aprobat programul de privatizări cerut de FMI, CE şi Banca Mondială

Parlamentul cipriot a aprobat marţi proiectul de lege privind programul de privatizări, o condiţie pentru acordarea unei noi tranşe din programul internaţional de ajutor în valoare de 10 miliarde de euro obţinut în martie de insula mediteraneană, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 04 mart. 2014, 14:05
Ciprul a aprobat programul de privatizări cerut de FMI, CE şi Banca Mondială

Reuniţi într-o sesiune extraordinară organizată cu o zi înainte de expirarea termenului limită impus de creditorii internaţionali, 30 din cei 56 de parlamentari ciprioţi au aprobat o versiune amendată a proiectului de lege cu privire la privatizări, după ce o primă variantă a acestei legi a fost respinsă săptămâna trecută.

Partidele de stânga au respins planul de privatizări, care prevede transformarea companiilor de electricitate, telecomunicaţii şi autoritatea portuară în societăţi pe acţiuni şi căutarea de investitori strategici. De asemenea, aproximativ 1.000 de angajaţi din companiile vizate au organizat acţiuni de protest în faţa Parlamentului din Nicosia.

Cu toate acestea legea a fost aprobată graţie sprijinului oferit de partidul de centru-dreapta Diko. ‘Acesta nu este sfârşitul drumului. Moţiunea demarează procesul de privatizări dar nu rezolvă esenţa problemei’, a declarat preşedintele partidului Diko, Nicolas Papadopoulos, care a subliniat că Parlamentul se va implica în mod activ în procesul de privatizare.

Potrivit termenilor acordului convenit cu creditorii internaţionali, Ciprul ar urma să strângă 1,4 miliarde de euro din privatizări pentru a-şi reduce datoriile până în 2018.

În luna martie 2013, Ciprul a fost la un pas de colapsul economic, din cauza expunerii mari a băncilor sale faţă de Grecia dar şi a derapajului fiscal. În schimbul unui program de ajutor de 10 miliarde de euro acordat în luna martie 2013 de creditorii internaţionali, Ciprul a acceptat să restructureze sistemul bancar dar şi să privatizeze principalele servicii publice.

Ciprul a devenit a cincea ţară dintre cele 18 state ale zonei euro care beneficiază de asistenţă financiară internaţională, după Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...