Un tribunal rusesc interzice OMV să demareze o procedură de arbitraj internaţional contra Gazprom

Un tribunal rusesc a decis miercuri să interzică companiei austriece OMV să demareze o procedură de arbitraj contra grupului energetic Gazprom, controlat de statul rus, a anunţat agenţia rusă de presă TASS, citând informaţiile de la tribunal, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 22 mai 2024, 12:13
Un tribunal rusesc interzice OMV să demareze o procedură de arbitraj internaţional contra Gazprom

Conform TASS, Curtea de Arbitraj de la Sankt Petersburg şi regiunea Leningrad au ameninţat că vor amenda OMV cu 575,2 milioane de euro în cazul în care compania austriacă merge mai departe cu procedura de arbitraj în tribunale din afara Rusiei.

Gazprom şi alte firme ruseşti încearcă să mute din străinătate în Rusia acţiunile în instanţă. Multe dispute vin în urma ruperii relaţiilor de afaceri dintre Rusia şi Occident în urma conflictului din Ucraina.

Luna trecută, directorul general al OMV, Alfred Stern, spunea că firma vede aceste proceduri ca nelegitime şi nu recunoaşte Sankt Petersburg ca instanţă competentă. De asemenea, el a declarat că a iniţiat proceduri de arbitraj contra Gazprom, inclusiv pentru participaţia deţinută de OMV într-un zăcământ rusesc de gaze.

În decembrie 2023, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat ca firmele Wintershall Dea (Germania) şi OMV (Austria) să fie deposedate de participaţiile lor, în valoare de mai multe miliarde de dolari, pe care le deţineau la o serie de proiecte de extracţie de gaze din zona arctică a Rusiei. Sechestrarea de către Kremlin a activelor străine din Rusia a venit după ce Putin a catalogat drept o declaraţie de război economic din partea Vestului sancţiunile economice impuse Moscovei după decizia de invadarea a Ucrainei.

Gazprom se confruntă cu numeroase acţiuni în justiţie din partea companiilor europene care cumpără şi transportă gaze ruseşti şi recent a încercat să tranşeze aceste litigii cu companiile internaţionale în tribunalele din Rusia, lucru pe care unele companii europene l-au considerat ilegal. De asemenea, Gazprom a demarat acţiuni la Curtea de Arbitraj de la Sankt Petersburg, ameninţând companiile europene cu amenzi dacă vor continua litigiile în afara Rusiei.

Te-ar mai putea interesa și
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi dintre cei care locuiesc cu alte persoane sunt constant obosiţi, arată un......
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a salutat duminică acordul la care au ajuns ţările reprezentate ...