În urma tranzacției, Marius Ionescu, care este și CEO-ul companiei, va controla 97% din Pluridio. Ceilalți acționari sunt Chief Product Officer-ul Ovidiu Kișlapoși cooptat în echipă anul trecut (0,5%) și Chief Business Development Officer-ul Cezar Trandafirescu (2,5%).
Afacerile Pluridio s-au dublat anul trecut, la 5,84 milioane de lei, în timp ce profitul a crescut de peste 12 ori, la 2 milioane de lei, potrivit platformei Termene.
Înființată în 2013 de doi profesioniști din domeniul bancar și dezvoltare de soluții tehnologice pentru instituții financiare (Marius Ionescu și Cristian Ioniță – Chief Architect), Pluridio este un fintech ce furnizează soluții software pentru Trezoreriile băncilor.
În prezent, soluţiile tehnologice ale Pluridio sunt implementate în Trezorerii ale băncilor din România şi Bulgaria, precum Banca Transilvania, CEC Bank, OTP Bank şi DSK Bank. Soluţiile software Pluridio oferă control sporit şi eficienţă în activităţile de vânzări şi operaţionale ale Trezoreriilor bancare, în timp ce asigură cadrul de conformitate.