Washingtonul dezaprobă decizia Spaniei, Norvegiei și Irlandei de a recunoaște Palestina ca stat

Casa Albă a dezaprobat miercuri decizia pe care Spania, Irlanda şi Norvegia au luat-o de a recunoaşte formal Palestina ca stat independent, Statele Unite motivând că ar trebui să se ajungă la soluţia a doua state (Israel şi un stat palestinian) doar prin negocieri cu Israelul, relatează agenţia EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 22 mai 2024, 19:25
Washingtonul dezaprobă decizia Spaniei, Norvegiei și Irlandei de a recunoaște Palestina ca stat

Un purtător de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională al SUA a declarat la postul de televiziune CNN că, deşi preşedintele american Joe Biden „este un susţinător ferm al soluţiei a două state şi la fel a fost în toată cariera sa” politică, el consideră că „un stat palestinian ar trebui realizat prin negocieri directe între părţi, nu printr-o recunoaştere unilaterală”.

Decizia comună a Spaniei, Irlandei şi Norvegiei, ce va fi formalizată pe 28 mai, survine în timp ce armata israeliană continuă ofensiva în Fâşia Gaza şi după ce procurorul-şef al Curţii Penale Internaţionale (CPI) a cerut luni emiterea unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a ministrului său al apărării Yoav Gallant şi a trei lideri principali ai grupării islamiste palestiniene Hamas, pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în războiul din Fâşia Gaza, cerere care, în ce-i priveşte pe responsabilii israelieni, a fost criticată dur de Washington.

Guvernul preşedintelui Biden a fost unul dintre principalii susţinători ai Israelului de când a început războiul în Fâşia Gaza în noiembrie anul trecut, un efect al acestei susţineri ce preocupă echipa de campanie a preşedintelui democrat în perspectiva alegerilor din noiembrie fiind pierderea voturilor unor categorii de alegători cum ar fi tinerii sau membrii comunităţii arabe.

În prezent, 140 din cele 193 de state membre ale ONU au recunoscut Palestina ca stat. Dintre acestea, opt sunt state membre ale UE, respectiv ţările europene care au luat această decizie în perioada comunistă, Bulgaria, Republica Cehă, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria, plus Cipru şi Suedia, cărora li se vor alătura pe 28 mai Spania şi Irlanda.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...