Ucraina: SUA vor să ofere o soluţie lui Putin

Statele Unite, în timp ce sporesc presiunea asupra Rusiei, vor să îi ofere lui Vladimir Putin o soluţie de a ieşi din criza ucraineană, în cooperare cu aliaţii lor europeni, a declarat marţi un înalt responsabil de la Casa Albă, relatează AFP.
Economica.net - mie, 05 mart. 2014, 06:40
Ucraina: SUA vor să ofere o soluţie lui Putin

Ideea, menţionată de preşedintele Barack Obama într-o convorbire telefonică cu omologul său rus sâmbăta trecută, este de a răspunde punct cu punct la îngrijorările formulate de Moscova cu privire la situaţia din ţara vecină, a precizat acest responsabil jurnaliştilor, refuzând să fie citat.

Preşedintele Obama a evocat de asemenea această ieşire din criză într-o convorbire telefonică marţi cu cancelarul german Angela Merkel, potrivit acestui oficial, care a luat act de legăturile strânse, diplomatice şi economice, între Germania şi Rusia, de natură să faciliteze dialogul.

Referindu-se la această convorbire, Casa Albă a menţionat că Obama şi dna Merkel au convenit asupra ‘importanţei unei dezescaladări, cu desfăşurarea de observatori internaţionali’ şi lansarea unui dialog între Moscova şi Kiev.

‘Dezescaladarea’ din partea rusă include revenirea soldaţilor în interiorul bazelor lor din Crimeea, a explicat acest responsabil.

În plus, problema legitimităţii guvernului interimar de la Kiev, încă respinsă marţi de Putin, s-ar rezolva în cele din urmă prin alegerile prevăzute în mai, a remarcat el.

În paralel, Statele Unite vor continua să crească presiunea asupra Rusiei, prin sancţiuni economice, a subliniat acest responsabil, avertizând împotriva unor consecinţe şi mai severe dacă mişcările de trupe ruse se extind în afara Crimeii spre estul Ucrainei.

Acest responsabil a estimat de asemenea că economia rusă este fragilă şi ar suferi consecinţele sancţiunilor.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...