Gazele naturale se scumpesc pe piețe în România și în Europa. Care este cauza

Prețul gazelor naturale tranzacționat pe piața pentru a doua zi de la București a crescut semnificativ, în linie cu creșterile de pe piețele europene, ca urmare a posibilității ca Austria să nu mai primească gaze rusești.
Mihai Nicuţ - vin, 24 mai 2024, 12:50
Gazele naturale se scumpesc pe piețe în România și în Europa. Care este cauza

Prețul gazelor naturale pe piața pentru a doua zi din România, operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM), a crescut semnificativ în ultimele zile, potrivit datelor pieței.

Astfel, prețul spot pentru gazele tranbzacționate cu livrare în data de 24 mai a ajuns la 137 de lei/MWh, pe foondul unor tranzacții în creștere. La fel, în ultimele două zile a crescut și prețul gazelor tranzacționate pe piața intrazilnică, la 139 de lei.

Evoluția prețurilor de la București este similară cu cea a piețelor europene. Astfel, la hubul vienez CEGH, prețul gazelor cu livrare azi a ajuns la 37,3 euro/MWh, de la 33 de euro cât se înregistra la începutul săptămânii.

Această evoluție are loc în contextul știrilor care au venit din Austria. Astfel, potrivit Reuters, grupul OMV a anuțat pe 23 mai că livrările de gaze ale Gazprom ar putea fi suspoendate, ca urmare a deciziei unei instanțe obținute de o companie europeană, pe care nu a numit-o. Decizia, dacă va fi pusă în aplicare, ar obliga OMV să plătească gazele furnizate de Gazprom respectivei companii.

Potrivit grupului austriac, gigantul rus ar putea stopa livrările către OMV ca urmare a unei decizii al unui tribunal străin obținută de o mare companie energetică europeană (pe care nu o numește) și care, dacă ar fi pusă în aplicare în Austria, ar obliga OMV să efectueze plățile pentru gazul furnizat de Gazprom Export către respectiva companie europeană. Totuși, OMV a spus că are surse alternative de gaze pentru acest scenariu, atât din producția proprie din Norvegia și Austria, cât și din importurile de LNG de la un terminal din Olanda.

În ciuda scăderii cantităților de gaze rusești livrate prin conducte Europei în ultimii ani, Austria este una din țările încă dependente de livrările Gazprom, dar în ultima vreme face eforturi pentru a-și diversifica sursele.

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu: Planul pentru reducerea deficitului va fi mai întâi prezentat coaliției și după aceea va fi trimis la COmisia Europeană
Marcel Ciolacu: Planul pentru reducerea deficitului va fi mai întâi prezentat coaliției și după aceea va fi trimis la ...
Preşedintele Partidului Social Democrat Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la Cornu, că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, nu i-a prezentat încă planul de măsuri pentru reducerea......
Autoritățle americane și-au dat acordul pentru ca gigantul american BlackRock să poată prelua pentru 12,5 miliarde de dolari compania Global Infrastructure Partners
Autoritățle americane și-au dat acordul pentru ca gigantul american BlackRock să poată prelua pentru 12,5 miliarde de ...
Comisia Federală de Reglementare a Energiei din Statele Unite a aprobat vineri tranzacția prin care fondul american de ...
Chrysler va rechema în service aproximativ 1,2 milioane de mașini din SUA din cauza unei probleme la sistemul ABS
Chrysler va rechema în service aproximativ 1,2 milioane de mașini din SUA din cauza unei probleme la sistemul ABS
Marca de automobile Chrysler, deținută de grupul Stellantis, recheamă aproximativ 1,2 milioane de vehicule din SUA din ...
Goldman Sachs se așteaptă ca OPEC+ să-și crească producția începând cu luna decembrie
Goldman Sachs se așteaptă ca OPEC+ să-și crească producția începând cu luna decembrie
Banca americană Goldman Sachs a anunțat vineri că și-a ajustat estimările privind producția de petrol realizată de ...