Preşedinte Polonia: Declaraţiile lui Putin sunt „ecoul gândirii de agent”

Preşedintele polonez Bronislaw Komorowski a declarat miercuri că declaraţiile de marţi ale omologului său rus Vladimir Putin despre pregătirea în Polonia a unor grupuri de combatanţi pentru protestele de la Kiev sunt 'ecoul gândirii de agent', care vede peste tot 'conspiraţie politică'.
Economica.net - mie, 05 mart. 2014, 11:12
Preşedinte Polonia: Declaraţiile lui Putin sunt

”În opinia mea, aceste declaraţii sunt ecoul unui mod de gândire despre lume, unde întotdeauna există o conspiraţie, agenţi şi aşa mai departe, când de fapt este vorba pur şi simplu de cetăţeni care duc o luptă pentru interesele lor naţionale şi civile, aşa cum s-a întâmplat în Maidan (Piaţa Independenţei din Kiev). Este clar că, în capul cuiva, nu intră faptul că sursa unei astfel de poziţii poate fi o activitate umană obişnuită şi nu o conspiraţie politică”, a afirmat preşedintele Komorowski într-o declaraţie pentru un canal de televiziune polonez, după cum relatează agenţia de presă ucraineană Unian.

”Nu a fost nicio o conspiraţie”, a insistat Bronislaw Komorowski, reafirmând că Polonia susţine aspiraţiile democratice şi pro-occidentale ale poporului ucrainean.

În prima sa luare de poziţie faţă de criza de la Kiev, preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat marţi, între altele, că în timpul protestelor din capitala ucraineană au acţionat grupuri speciale antrenate în Polonia şi Lituania. ‘Uitaţi-vă cât de bine pregătiţi au fost cei care au acţionat la Kiev. Ei au fost instruiţi în baze corespunzătoare din Polonia, Lituania şi chiar din Ucraina. Au fost pregătiţi de instructori timp de mai multă vreme. Aţi văzut cum acţionau – ca nişte comandouri’, a afirmat liderul de la Kremlin, fost agent KGB în epoca sovietică, în conferinţa sa de presă consacrată situaţiei din Ucraina, citat de mass-media ucraineană.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...