Guvernul Țărilor de Jos vrea interzicerea celor mai zgomotoase zboruri de noapte de pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam

Guvernul olandez vrea mai puţine zboruri de noapte pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam şi de asemenea interzicerea celor mai zgomotoase zboruri de noapte începând din 2025, pentru a reduce poluarea fonică, a informat vineri ministrul Infrastructurii, Mark Harbers, într-o scrisoare trimisă Parlamentului, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 24 mai 2024, 17:28
Guvernul Țărilor de Jos vrea interzicerea celor mai zgomotoase zboruri de noapte de pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam

Această măsură, care va limita traficul pe unul din cele mai aglomerate hub-uri aeriene din Europa, vine după ce în luna martie un tribunal local a ordonat Guvernului de la Haga să facă mai mult pentru a reduce poluarea fonică.

Mark Harbers a precizat că numărul zborurilor de noapte va fi redus de la 32.000 până la 27.000 în 2025, iar cele mai zgomotoase avioane, cum este Boeing 747-400, vor avea interdicţie pe aeroportul Schiphol între orele 11 p.m. şi 7 a.m. În plus, sectorului aviaţiei i se cere să înlocuiască o parte din avioane cu aparate mai puţin zgomotoase.

De asemenea, Harbers a spus că Guvernul olandez analizează o închidere parţială sau totală a Aeroportului Schiphol pe timpul nopţii, începând din luna noiembrie 2026, un plan pe care directorul aeroportului Schiphol l-a susţinut anul trecut în presa locală.

Aeroportul Schiphol a convenit să crească costurile pentru companiile aeriene care utilizează avioane zgomotoase, în ideea de a încuraja companiile să opteze pentru avioane mai silenţioase.

Guvernul olandez a încercat anul trecut să restrângă numărul de zboruri, cu sprijinul aeroportului Schiphol, până la 450.000, cu 10% sub nivelul înregistrat în 2019, în încercarea de a reduce poluarea fonică. Însă, la final, Guvernul de la Haga s-a plecat în faţa presiunilor venite de la industria transportului aerian dar şi a obiecţiilor ridicate de Uniunea Europeană, care a apreciat că guvernul olandez ar trebui, mai întâi, să analizeze alte opţiuni pentru a reduce poluarea fonică. În luna decembrie 2023, conducerea aeroportului Schiphol anunţa că va avea capacităţi pentru 483.000 de zboruri în acest an.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Noua amnistie fiscală pentru persoane fizice și juridice, deja modificată. Ce se schimbă?
Noua amnistie fiscală pentru persoane fizice și juridice, deja modificată. Ce se schimbă?
Regulile privind amnistia fiscală se schimbă la mai puțin de o lună de la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 107/2024 care dă dreptul contribuabililor persoane fizice și......
Wattman, divizia VOLT pentru proiecte rezidențiale, lansează platforma de simulare care mărește șansele de succes la Programul Casa Verde 2024
Wattman, divizia VOLT pentru proiecte rezidențiale, lansează platforma de simulare care mărește șansele de succes la ...
Wattmann, divizia pentru proiecte rezidențiale a VOLT EVSE DISTRIBUTION, unul dintre principalii EPC din industria fotovoltaică ...
Producătorul de componente auto Forvia va accelera concedierile în Europa
Producătorul de componente auto Forvia va accelera concedierile în Europa
Producătorul de componente auto Forvia şi-s revizuit vineri, pentru a doua oară în ultimele trei luni, estimările referitoare ...
Deficitul bugetar a urcat la 4,57% din PIB după opt luni din acest an
Deficitul bugetar a urcat la 4,57% din PIB după opt luni din acest an
Deficitul bugetar a urcat la 4,57% din PIB după primele opt luni din acest an, de la 4,02% din PIB la şapte luni, potrivit ...