GameStop a încheiat cu succes acțiunea planificată de vânzarea a 45 de milioane de acțiuni, în urma căreia a câștigat peste 933 de milioane de dolari

Retailerul de jocuri video GameStop, care trece printr-o perioadă dificilă, a câștigat aproape 933,4 milioane de dolari prin vânzarea a 45 de milioane de acțiuni, a anunțat vineri compania, fapt care a dus la scumpirea cu peste 12% a titlurilor sale după închiderea Bursei, relatează Reuters.
Cristian Negrei - sâm, 25 mai 2024, 14:22
GameStop a încheiat cu succes acțiunea planificată de vânzarea a 45 de milioane de acțiuni, în urma căreia a câștigat peste 933 de milioane de dolari

GameStop își bazează în mare parte vânzările pe o rețea de magazine fizice și se confruntă cu concurența puternică făcută de firmele care vând jocuri prin intermediul comerțului electronic.

Compania și-a prezentat planul de vânzare de acțiuni la începutul acestei luni, pe fondul unei frenezii de cumpărare a titlurilor sale declanșată de revenirea pe rețelele de socializare a lui „Roaring Kitty” Keith Gill, ale cărui apeluri optimiste la adresa companiei au stimulat vânzările sale de titluri de la începutul lui 2021.

Tranzacția a fost structurată ca o ofertă „la piață”, în care acțiunile sunt vândute la prețul de piață predominant în loc de unul prestabilit.

Creșterea acțiunilor GameStop, care a devenit un simbol pentru companiile de retail clasic, a început acum o lună după ce Gill a distribuit un meme și mai multe clipuri video din filme.

Acțiunile s-au scumpit de peste patru ori de la sfârșitul lunii aprilie până pe 14 mai, iar apoi au pierdut aproximativ 60% din această majorare la închiderea zilei de tranzcționare de vineri.

GameStop nu a dezvăluit prețul la care a vândut acțiunile, dar pe baza calculelor Reuters, acestea au fost vândute la un preț mediu de 20,74 de dolari fiecare. Acțiunile sale se tranzacționau în prezent la 21,93 de dolari.

Compania a declarat că va folosi veniturile din vânzare în scopuri corporative generale, care pot include achiziții și investiții.
GameStop a declarat săptămâna trecută că se așteaptă ca vânzările sale nete din primul trimestru să scadă la între 872 și 892 de milioane dolari, comparativ cu 1,24 de miliarde dolari cu un an mai devreme.

Lanțul de cinematografe AMC, o altă companie de vânzare cu amănuntul, finalizase săptămâna trecută un program de vânzare de acțiuni „la piață” de 250 de milioane de dolari.

Citește și:

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial dintre Uniunea Europeană şi ţările Mecursor, argumentând că acesta va......
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă aprecierea faţă de decizia autorităţilor chineze de a excepta, în perioada ...