Nicuşor Dan spune că datoria către Elcen va fi plătită în perioada următoare

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, declară că datoria către Elcen va fi plătită în perioada următoare, după ce Municipalitatea va încasa aproximativ 500 de milioane de lei din fonduri europene, bani pe care Primăria i-a dat în 2023, dar nu i-a recuperat deocamdată.
AGERPRES - Dum, 26 mai 2024, 13:59
Nicuşor Dan spune că datoria către Elcen va fi plătită în perioada următoare

Pe de altă parte, edilul general a precizat că datoria de 1 miliard de lei invocată de către Elcen ar fi de fapt mai mică, ajungând la 600-800 de milioane de lei. Totodată, Nicuşor Dan a pus întârzierile de plată ale Municipalităţii pe seama faptului că în acest an PMB a primit de la stat, din impozitele pe salarii ale bucureştenilor, cu 500 de milioane de lei mai puţin decât în primele cinci luni din 2023.

„Nu cred că este (un miliard de lei datoria, n.r.). Tot timpul trebuie să vezi cât e scadentă, cât a trecut de 30 de zile, cât a trecut de 90 de zile… Într-adevăr, din cauza faptului că am primit cam cu 100 de milioane de lei mai puţin în fiecare lună, din impozite şi taxe, Primăria are o restanţă de vreo 200 de milioane de lei către Termoenergetica, iar acele diferenţe de tarif pe toţi cei cinci ani de funcţionare, din cauza momentelor diferite la care se calculează tarifele, probabil că sunt vreo 400 de milioane pe care noi ar trebui să îi mai dăm Termoenergeticii. Deci, suntem în suma asta de 600-800 de milioane. Noi mai avem nişte bani pe care i-am dat pe fonduri europene în 2023 şi pe care încă nu i-am recuperat – încă 400-500 de milioane. În momentul în care o să vină banii aceştia, ne vom regla. Suntem mai bine decât în alţi ani”, a spus edilul general într-o declaraţie acordată presei.

Nicuşor Dan a precizat că astfel de întârzieri de plată au existat şi în anii anteriori, dar că datoriile au fost recuperate în cursul lunilor de vară, când facturile sunt mai mici.

„Spre deosebire de ultimele luni – noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie – când noi nu numai că ne plăteam factura, ba chiar plăteam în avans, acum, din cauza faptului că nu ne-am recuperat banii din fonduri europene şi am luat mai puţini bani din impozitele pe salarii, am întârziat. Dar în anii 2021, 2022, 2023, când stăteam mult mai prost cu banii, s-a întâmplat la fel. Adică, în lunile de iarnă, când facturile sunt 200 de milioane, noi reuşeam să plătim 80-90 de milioane, iar după aceea, în lunile de vară, când facturile sunt 20 de milioane, noi plăteam tot 100 de milioane şi compensam. Acum, compensarea o să se facă mult mai repede”, a explicat edilul general.

În ce priveşte criticile aduse de premierul Marcel Ciolacu referitoare la faptul că nu a avut întâlniri cu el sau cu primarii de sector, edilul general a replicat că este deschis la dialog privind investiţiile din Capitală. Pe de altă parte, a spus că în perioada în care l-a căutat pe Marcel Ciolacu pentru a discuta despre „explozia” preţului gazelor, acesta nu a fost disponibil.

„Eu l-am căutat mult pe domnul Ciolacu în anul 2022. Nu era încă prim-ministru, dar era vorba de explozia preţului gazelor, când noi nu aveam bani în buget. Mă întâlneam cu domnul Câciu; spunea că e o decizie politică. Nu reuşeam să mă întâlnesc cu domnul Ciolacu. Acum, după ce trec alegerile, vom discuta foarte serios de Bucureşti şi de banii pentru Bucureşti, despre investiţiile care sunt de făcut. Eu sunt deschis la dialog. În momentul în care eu l-am căutat, nu l-am găsit, dar asta nu înseamnă că nu vreau să discut”, a mai spus edilul general.

Despre posibilitatea participării la o dezbatere electorală, Nicuşor Dan a arătat că va lua decizia după ce va primi rezultatele unui sondaj de opinie.

„Mai aştept să iasă un sondaj şi în funcţie de el…”, a precizat acesta.

Elcen a precizat vineri că Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), respectiv Termoenergetica, continuă să nu plătească datoriile curente, motiv pentru care datoria către Elcen a ajuns în prezent la peste un miliard de lei, situaţie care pune în pericol furnizarea agentului termic, crescând riscul major de compromitere a întregului sistem de termoficare din Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, notează EFE, AFP şi Reuters....
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...