România, pe ultimul loc în UE după ponderea absolvenţilor de facultate

Anul trecut 43% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta între 25 şi 34 de ani era absolventă de învăţământ superior, cu un punct procentual mai mult comparativ cu 2022, însă în rândul ţărilor membre, România este pe ultimul loc în condiţiile în care doar 23% din populaţia cu vârsta între 25 şi 34 de ani era absolventă de învăţământ superior, arată datele publicate luni de Eurostat.
AGERPRES - lun, 27 mai 2024, 13:11
România, pe ultimul loc în UE după ponderea absolvenţilor de facultate

Conform acestor date, 13 ţări UE îndeplinesc deja obiectivul fixat de UE pentru anul 2030, respectiv 45% din populaţia cu vârsta între 25 şi 34 de ani să fie absolventă de învăţământ superior. În frunte este Irlanda (unde 63% din populaţia totală cu vârsta între 25 şi 34 de ani este absolventă de învăţământ superior), urmată de Cipru (62%), Luxemburg (60%), Lituania (57%), Ţările de Jos (55%), Suedia (54%), Spania şi Franţa (ambele cu 52%), Belgia (50%), Danemarca (49%), Malta şi Polonia (ambele cu 46%) şi Letonia (45%), scrie Agerpres.

În contrast, ţările membre cu cea mai mică pondere a absolvenţilor de facultate în populaţia cu vârsta între 25 şi 34 de ani sunt: România (23%), Ungaria (29%) şi Italia (31%).

În toate ţările membre UE, ponderea absolvenţilor de învăţământ superior este mai mare în cazul femeilor decât în cazul bărbaţilor, decalajul între sexe variind de la cinci puncte procentuale în cazul Germaniei şi până la o diferenţă de 24 de puncte procentuale în Estonia, Letonia şi Slovenia.

La nivelul întregii Uniuni Europene, femeile au atins deja ţinta fixată de UE pentru anul 2030, în condiţiile în care 45,1% din femeile cu vârsta între 25 şi 34 de ani au finalizat o formă de învăţământ superior încă din anul 2019. În 2023, această pondere a crescut la 48,8%, în timp ce în cazul bărbaţilor ponderea este de 37,6%.

Proporţia bărbaţilor absolvenţi de învăţământ superior a crescut în ultimii zece ani dar într-un ritm mai lent decât în cazul femeilor, astfel că decalajul între sexe a crescut în timp, ajungând la 11,2 puncte procentuale în 2023, faţă de unul de 10,3 puncte procentuale în 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Avon deschide un nou magazin în sistem de franciză la Ploiești
Avon deschide un nou magazin în sistem de franciză la Ploiești
Avon, unul dintre principalii jucători globali din industria frumuseții, își continuă expansiunea omnichannel și anunță deschiderea unui nou magazin, în sistem de franciză, în Shopping......
Ministerul Finanțelor lansează din 2 octombrie a cincea emisiune de tiluri de stat Fidelis din acest an. Ofertă specială pentru donatorii de sânge
Ministerul Finanțelor lansează din 2 octombrie a cincea emisiune de tiluri de stat Fidelis din acest an. Ofertă specială ...
Ministerul Finanţelor lansează, în 2 octombrie, a cincea emisiune de titluri de stat Fidelis din 2024, a anunţat instituţia ...
Fiica lui Mugur Isărescu a fost numită membru al Comitetului Reprezentanților Fondului Proprietatea
Fiica lui Mugur Isărescu a fost numită membru al Comitetului Reprezentanților Fondului Proprietatea
Fondul Proprietatea a anunțat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București deciziile aprobate în cadrul Adunărilor ...
Transelectrica primește o finanțare de 64 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare, destinată unui proiect pilot la LEA dintre Tulcea și Isaccea
Transelectrica primește o finanțare de 64 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare, destinată unui proiect pilot ...
CNTEE Transelectrica S.A. a informat investitorii de la Bursa de Valori București că a semnat cu Ministerul Energiei un ...