Prima turbină Siemens a ajuns deja la viitoarea centrală electrică pe gaze de la Mintia

Prima turbină Siemens Energy a ajuns deja la Mintia, unde va contruită noua centrală pe gaze iar următoarea va veni în zece zile, a spus fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu.
Mihai Nicuţ - lun, 27 mai 2024, 14:49
Prima turbină Siemens a ajuns deja la viitoarea centrală electrică pe gaze de la Mintia

“Un proiect care îmi este foarte drag şi care, până în urmă cu puţin timp, mi-a creat neplăceri în mass-media. Este vorba de Termocentrala de la Mintia, care a fost închisă în urmă cu vreo trei ani de zile. A fost cumpărată de către un investitor, iar în urmă cu trei sau patru zile, dacă nu mă înşel, prima turbină Siemens Energy a ajuns în şantier. Asta înseamnă că practic acolo va fi instalată cea mai modernă turbină. Urmează în zece zile a doua turbină. Sunt convins că acolo, până la sfârşitul anului viitor, va fi cea mai modernă Centrală de producere a energiei electrice, de 1.700 de megawaţi pe bază de gaz natural, cu cele mai moderne turbine ale concernului german Siemens Energy care pot fi folosite inclusiv în amestec de gaz natural cu hidrogen”, a spus Virgil Popescu, la un eveniment organizat de publicația Financial Intelligence.

Vechea termocentrală pe cărbune Mintia, oprită între timp, a fost cumpărată, în august 2022, cu 91,23 milioane de euro, fără TVA, de Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, în cadrul unei licitaţii publice. Centrala electrică intrase în procedură de insolvenţă la data de 14 noiembrie 2019 şi în conservare în vara anului 2021, în lipsa investiţiilor necesare pentru a putea respecta reglementările de mediu ale Uniunii Europene.

Investitorul și-a asumat punerea în funcțiune a unei centrale noi pe gaze, cu o capacitate de până la 1.700 MW, care ar urma să devină cea mai mare centrală nouă pe gaze din Europa, după o investiție totală de 1,3 miliarde de euro.

Mass Energy Global Rom este controlată de omul de afaceri iordanian Ahmad Ismail Saleh, iar centrala nouă ar trebui finalizată, în prima sa fază, până la finalul anului 2026.

Te-ar mai putea interesa și
Avon deschide un nou magazin în sistem de franciză la Ploiești
Avon deschide un nou magazin în sistem de franciză la Ploiești
Avon, unul dintre principalii jucători globali din industria frumuseții, își continuă expansiunea omnichannel și anunță deschiderea unui nou magazin, în sistem de franciză, în Shopping......
Ministerul Finanțelor lansează din 2 octombrie a cincea emisiune de tiluri de stat Fidelis din acest an. Ofertă specială pentru donatorii de sânge
Ministerul Finanțelor lansează din 2 octombrie a cincea emisiune de tiluri de stat Fidelis din acest an. Ofertă specială ...
Ministerul Finanţelor lansează, în 2 octombrie, a cincea emisiune de titluri de stat Fidelis din 2024, a anunţat instituţia ...
Fiica lui Mugur Isărescu a fost numită membru al Comitetului Reprezentanților Fondului Proprietatea
Fiica lui Mugur Isărescu a fost numită membru al Comitetului Reprezentanților Fondului Proprietatea
Fondul Proprietatea a anunțat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București deciziile aprobate în cadrul Adunărilor ...
Transelectrica primește o finanțare de 64 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare, destinată unui proiect pilot la LEA dintre Tulcea și Isaccea
Transelectrica primește o finanțare de 64 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare, destinată unui proiect pilot ...
CNTEE Transelectrica S.A. a informat investitorii de la Bursa de Valori București că a semnat cu Ministerul Energiei un ...