Cum să ieşi din impas atunci când joci pe Bursă. Soluţiile la cele mai frecvente greşeli ale investitorilor

Mulţi investitori la Bursa de Valori Bucureşti cad în capcane din care cu greu reuşesc să iasă fără pierderi.ECONOMICA.NET explică care ar putea fi cele mai la îndemâna soluţii pentru situaţii investiţionale aparent fără ieşire.
Economica.net - joi, 06 mart. 2014, 09:13
Cum să ieşi din impas atunci când joci pe Bursă. Soluţiile la cele mai frecvente greşeli ale investitorilor

Mai ales la început, mare parte dintre investitorii la bursă fac greşeli esenţiale pe care cu greu reuşesc să le depăşească fără a marca pierderi. ” Printre cele mai frecvente două erori pe care finanţele comportamentale le numesc „iluzia controlului” (the illusion of control) şi „inclinaţia indigena” (home bias). Aceste doua erori explică de ce, nu doar la noi, dar şi în restul lumii, oamenii tind să investească mai mult în acţiuni ale companiilor din ţările în care se află”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct al casei de brokeraj Tradeville.

Potrivit acestuia, prima eroare este mai uşor de înţeles din următoarea situaţie. „Un bun prieten m-a întrebat dacă îi pot da idei de invesţii. După ce i-am spus câteva dintre companiile care mi se păreau interesante, m-a oprit spunându-mi că „nu le simte”. Mi-a explicat că a studiat câteva luni (in timpul liber) mediul şi factorii care i se păreau relevanţi pentru compania în care investea şi că cele propuse de mine îi par prea complicate. Când l-am întrebat însă cum vede preţul de piaţă pentru principalul produs al companiei (piaţa respectivă este în scădere), prietenul nu a ştiut ce să spună. Morala este că oricât ai analiza o companie sau ai cunoaşte o ţară, este practic imposibil să ştii tot şi să poţi controla rezultatul investiţiei. De aceea este bine să îţi diversifici portofoliul, pentru a nu fi afectat de evenimente negative neaşteptate care pot apărea la nivelul unei companii sau al unei ţări”, mai explică Dumitrescu.

Află AICI ce opţiuni ai pentru DIVERSIFICAREA PORTOFOLIULUI

În ceea ce priveşte a doua greşeală, înclinaţia indigenă survine, practic, ca efect al primei erori, însă aici se adaugă şi o componentă parţial raţională: problema cursului de schimb. Există însă o soluţie şi pentru cei aflaţi în această situaţie.”Este dificil să elimini total riscul valutar, dar există instrumente care să te ajute să îl reduci foarte mult. Preferatele mele sunt CFD-urile, care îţi dau exact randamentul din piaţa de bază, în valuta contului tău. Mai există şi alte variante pe care un broker profesionist le poate explica. Ceea ce mi s-a părut interesant este că unii clienţi folosesc astfel de investiţii tocmai ca un mod original de a îşi acoperi riscul deprecierii leului (au o parte bună din cheltuieli în EUR) şi de a mai aduna şi ceva randament pe lângă aceasta”, mai spune directorul Tradeville.

Citeşte şi 

Ponturile unui investitor la bursă : preţul acţiunii ar trebui să fie ultimul lucru la care să te uiţi

În afară de diversificare şi un „hedging” isteţ împotriva deprecierii leului, investiţiile pe pieţele de acţiuni din afară mai au un avantaj important faţă de cele de pe piaţa locală: se pot face bani şi când piaţa sau doar anumite acţiuni scad. Aceasta deoarece pe majoritatea acestor pieţe există un număr mare de acţiuni şi de indici bursieri care pot fi vânduţi în lipsă foarte uşor (printr-un singur click), spre deosebire de piaţa locală unde birocraţia adiţională pentru o astfel de operaţiune este prohibitivă.

Află AICI cum poţi cumpăra ACŢIUNI la bursele din zona Euro, SUA şi Canada 

„Dacă adăugăm şi faptul că majoritatea acţiunilor marilor companii listate ( cu afaceri de succes la noi în ţară (cum ar fi Coca Cola, Heineken, Apple sau Adidas, pentru a numi doar câteva) sunt companii străine, decizia de a investi şi în acţiuni internaţionale este singura raţională. Ştiu ca e dificil să te desprinzi de unele obiceiuri, dar uneori schimbarea este foarte utilă, iar rezultatele pozitive te pot surprinde în aşa fel încât să te intrebi „cum de nu m-am gandit la asta mai devreme?”, mai crede Dumitrescu.

Articolul a fost realizat cu sprijinul casei de brokeraj Tradeville

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...