Gafa guvernului în nota de fundamentare a proiectului privind creşterea salariului minim: plafoanele şi contribuţiile datorate de oamenii care au doar venituri extrasalariale cresc odată cu majorarea salariului minim. Fals! UPDATE

Guvernul a publicat marţi proiectul de HG privind majorarea salariului minim brut de la 1 iulie, la 3.700 de lei. În nota de fundamentare a proiectului, executivul susţine că majorarea salariului minim duce la creşterea plafoanelor privind încadrarea ca plătitor de CAS şi CASS şi a acestor contribuţii datorate de unele persoane fizice care au doar venituri extrasalariale. Economica.net transmite guvernului că această informaţie pe care a avansat-o în nota de fundamente a proiectului de HG e falsă. Amintim guvernului că a adoptat anul trecut OUG 115 prin care chiar executivul a stabilit că singura valoare luată ca referinţă pentru stabilirea plafoanelor minime şi a contribuţiilor datorate de persoanele fizice cu venituri extrasalariale e cea în vigoare la 25 mai a anului de realizare a venitului. Economica.net aminteşte guvernului şi de ce a instituit această nouă regulă prin OUG 115: la fel ca acum, în 2023 am avut două niveluri ale salariului minim pe economie în vigoare într-un an, situaţie care a iscat confuzie în rândul contribuabililor care nu au ştiut la ce valoare a salariului minim să îşi calculeze dările.
Cristina Şomănescu - mar, 28 mai 2024, 13:23
Gafa guvernului în nota de fundamentare a proiectului privind creşterea salariului minim: plafoanele şi contribuţiile datorate de oamenii care au doar venituri extrasalariale cresc odată cu majorarea salariului minim. Fals! UPDATE

Guvernul fie nu înţelege, fie a uitat de schimbările aduse persoanelor cu venituri extrasalariale prin OUG 115 din 2023, adoptată chiar de executiv.

În nota de fundamentare a proiectului de HG prin care se stabileşte noua valoare a salariului minim pe economie, guvernul spune că majorarea salariului minim duce la modificarea plafoanelor privind încadrarea ca plătitor de CASS şi CAS de către oamenii cu venituri extrasalariale şi invocă un argument corect din Codul fiscal, dar pe care se pare că nu îl înţelege: „întrucât aceste plafoane se determină în funcție de nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice pentru veniturile estimate”.

Amintim guvernului că termenul de trimitere a declaraţiei unice la Fisc pentru veniturile estimate că vor fi încasate în 2024 e 27 mai (iniţial, cel reglementat în Codul fiscal e 25 mai, dar a fost prelungit ulterior de ANAF, dat fiind că 25 mai a fost într-o zi de sâmbătă).

Prin urmare, Economica.net explică autorilor notei de fundamentare care nu au înţeles ce au scris în acest document, că plafoanele minime privind încadrarea ca plătitor de CASS şi CAS de către oamenii cu venituri extrasalariale nu se schimbă ca urmare a majorării salariului minim brut de la 1 iulie, pentru că singura valoare luată ca referinţă pentru determinarea acestor plafoane şi implicit a contribuţiilor sociale datorate pentru veniturile extrasalariale obţinute în 2024 e cea în vigoare la 25 mai 2024. Drept care valorile plafoanelor şi ale CAS şi CASS pentru veniturile extrasalariale din 2024 nu sunt influenţate de majorarea salariului minim de al 1 ulie, arată o analiză publicată deja de Economica.net.

Iată informaţiile greşite din nota de fundamntare a proiectului de HG privind majorarea salariului minim

Majorarea salariului minim de la 1 iulie influenţează:

„modificarea bazei anuale de calcul al contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din activități independente/drepturi de proprietate intelectuală întrucât venitul ales de contribuabil nu poate fi mai mic decât nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice privind veniturile estimate;
majorarea plafonului în funcție de care persoanelor fizice ce obtin venituri nonsalariale le poate reveni obligația de a plăti contribuții de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate întrucât aceste plafoane se determină în funcție de nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare la termenul de depunere a declarației unice pentru veniturile estimate;”.

Amintim guvernului că prin OUG 115 din 2023 s-a instituit o nouă regulă privind valoarea salariului minim brut, luată ca referinţă pentru plata contribuţiilor datorate de persoanele fizice cu venituri extrasalariale, în situaţia în care într-un an avem două niveluri ale salariului minim.

Dacă într-un an avem mai multe valori ale salariului minim brut pe economie în vigoare, aşa cum s-a întâmplat în 2023 şi cum e cazul şi acum, singura valoare luată în calcul pentru determinarea plafoanelor minime pentru încadrarea ca plătitor de CASS şi CAS e cea în vigoare la 25 mai a anului de realizare a venitului, arată analiza Economica.net pe baza Codului fiscal modificat prin OUG 115 din 2023.

Actualizare ora 16:00

După publicarea articolului, Ministerul Muncii ne-a răspuns că va îndrepta greşeala semnalată în articol.

„Este o eroare materială, colegii au lucrat pe un model mai vechi, întocmit anterior aprobării Ordonanţei la care faceţi referire. Eroarea va fi remediată în timpul procesului de avizare interministerială, astfel încât atunci când Hotărârea va ajunge pe masa Guvernului să clarificăm situația”, au spus pentru Economica.net oficialii Ministerului Muncii.

Te-ar mai putea interesa și
România a devenit piața cu cea mai mare creștere pentru grecii de la Jumbo. Retailerul de jucării va inaugura în noiembrie alte două unități, în Timișoara și București
România a devenit piața cu cea mai mare creștere pentru grecii de la Jumbo. Retailerul de jucării va inaugura în noiembrie ...
Vânzările din România ale retailerului grec de jucării și produse pentru casă Jumbo au crescut în primele opt luni ale anului cu aproximativ 12% față de perioada similară a anului trecut.......
ALD Automotive și LeasePlan își continuă activitatea în România sub noul nume Ayvens
ALD Automotive și LeasePlan își continuă activitatea în România sub noul nume Ayvens
ALD Automotive și LeasePlan anunță că lansează în România noul brand global de mobilitate, Ayvens, care unește cele ...
Șocant! Prețul în piața de echilibrare de energie electrică din România a depășit azi 100.000 de lei/MWh
Șocant! Prețul în piața de echilibrare de energie electrică din România a depășit azi 100.000 de lei/MWh
102.142 de lei/MWh. Acesta a fost prețul din piața de echilibrare de energie electrică de la București, de azi, 16 septembrie, ...
Guvernul grec estimează că veniturile aduse de turism în 2024 ar putea ajunge la 22 de miliarde de euro
Guvernul grec estimează că veniturile aduse de turism în 2024 ar putea ajunge la 22 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să atingă anul acesta nivelul record de 22 de miliarde de euro (24,48 de miliarde ...