Parlamentul bulgar ar putea adopta legea privind adoptarea euro până la sfârșitul acestei veri

Legea privind adoptarea euro în Bulgaria ar putea fi aprobată de Adunarea Naţională (Parlamentul de la Sofia) înainte de finalul verii, a estimat, marţi, adjunctul ministrului de Finanţe, Metodi Metodiev, informează Novinite, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 28 mai 2024, 19:29
Parlamentul bulgar ar putea adopta legea privind adoptarea euro până la sfârșitul acestei veri

Sofia ar urma să îndeplinească până la finalul anului criteriul privind inflaţia cerut pentru intrarea în zona euro, conform datelor Ministerului de Finanţe, a declarat Metodiev.

Acesta a atras atenţia asupra continuării scăderii ratei inflaţiei, deşi nivelul rămâne insuficient. El a reafirmat posibilitatea ca Bulgaria să solicite un raport de convergenţă extraordinar, după îndeplinirea criteriilor nominale pentru aderarea la euro.

Printre iniţiativele legislative cheie înainte de intrarea în zona euro se află noua lege privind Banca Naţională a Bulgariei (BNB) şi Legea privind introducerea euro. Spre deosebire de Legea BNB, care a fost evaluată în raportul de convergenţă obişnuit, Legea privind introducerea euro nu va avea nevoie de evaluarea Comisiei Europene, a explicat Metodiev.

Deşi Bulgaria şi Croaţia s-au alăturat simultan mecanismului ERM-2 (anticamera euro) în iulie 2020, Croaţia a reuşit să adere la euro la 1 ianuarie 2023. Experţii sugerează că întârzierea Bulgariei în adoptarea euro, în urma neîndeplinirii criteriului privind inflaţia, ar putea amâna intrarea în zona euro, prevăzută iniţial în ianuarie 2025.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...