Renault va dezvolta viitoarea mașină electrică de 20.000 de euro împreună cu un partener chinez

După ce negocierile cu Volkswagen pentru dezvoltarea viitoarei mașini electrice de 20.000 de euro, Twingo, au eșuat, grupul Renault ia în calcul colaborarea cu un partener chinez.
Robert Stan - vin, 31 mai 2024, 09:15
Renault va dezvolta viitoarea mașină electrică de 20.000 de euro împreună cu un partener chinez

La doar câteva zile după ce Volkswagen și-a anunțat decizia de a dezvolta și produce un vehicul electric cu preț de bază redus – de circa 20.000 de euro – fără a colaborara cu Renault, grupul francez a anunțat, prin vocea unui purtător de cuvânt citat de Reuters, că se va asocia cu o companie chineză de inginerie în vederea realizării proiectului.

„Dezvoltarea mașinii va fi realizată cu un partener chinez pentru a ne îmbunătăți timpul de dezvoltare și costurile”, a declarat un purtător de cuvânt al Renault. Cu toate acestea, oficialul francez citat a menționat că asamblarea acestuia va fi realizată în Europa, iar designul și ingineria chiar în Franța.

Proiectul viitorului Twingo este gestionat de Ampere, divizia de vehicule electrice a grupului Renault.

La începutul acestei luni, Renault și grupul Volkswagen au încheiat fără succes discuțiile pentru dezvoltarea în comun a unei versiuni electrice accesibile a modelului Twingo, din care ar fi derivat și un model al producătorului german. Cei de la Volkswagen au menționat săptămâna aceasta că vor construi mașini electrice cu baterii, având prețuri de bază de 20.000 de euro, fără un partener extern, bazându-se pe un grad ridicat de localizare în Europa.

În acest context, dovedind că au lucrat la două capete, oficialii Renault au declarat că decizia de a alege un partener chinez pentru Twingo a venit independent de acea decizie anterioară purtată cu Volkswagen.

Planurile pentru viitorul Twingo au fost dezvăluite de directorul general al Renault, Luca de Meo, la sfârșitul anului trecut. Vehiculul va fi construit în Europa, posibil în Slovenia.

Decizia Renault de a încheia un parteneriat cu un omolog chinez este menită să asigure o dezvoltare mai rapidă a modelului. De altfel, și alți producători europeni se bazează tot mai mult pe realizarea ingineriei noilor vehicule electrice în state cu costuri reduse și cu progrese importante în domeniul acestora. Deși realizarea activităților de inginerie în China nu este neapărat mai ieftină, statul asiatic rămâne principalul furnizor de tehnologii competitive pentru mașini electrice.

Constructorii auto din Europa sunt presați să își actualizeze rapid gamele de modele electrice, în condițiile în care creșterea economică lentă și scăderea subvențiilor apasă asupra cererii de astfel de mașini.

Între timp, mărcile chinezești se extind în regiune cu modele mai ieftine. Un exemplu este anunțul BYD privind comercializarea în Europa, începând de anul viitor, a modelului Seagull care este așteptat pe continent cu un preț sub 20.000 de euro. Un altul este decizia Stellantis de a aduce în Europa, chiar din această toamnă, a unui model dezvoltat împreună cu chinezii de la Leapmotor. Și proiectul Dacia Spring relevă destul de clar avantajele colaborării cu producători din China.

Citește și:
– Volkswagen anunță că va construi un autoturism electric low-cost, care va costa aproximativ 20.000 de euro
– Directorul Renault confirmă că VW şi Renault au pus capăt discuţiilor cu privire la un model Twingo electric

 

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...