Coradia Stream, primul tren nou cumpărat în România în ultimii 20 de ani, ar putea intra în circulație în decembrie 2024 – API

Primul tren Coradia Stream din cele 37 cumpărate de statul român de la Alstom ar putea intra în circulație cu călători în decembrie 2024, estimează reprezentanții Asociației Pro Infrastructură (API). Aceștia au vizitat depoul unde se află noul tren și unde ar putea ajunge până la sfârșit de 2025 și restul de 36 de rame, potrivit estimărilor producătorului, citate de API.
Ion Dobreanu - vin, 31 mai 2024, 09:34
Coradia Stream, primul tren nou cumpărat în România în ultimii 20 de ani, ar putea intra în circulație în decembrie 2024 - API

„Am vizitat depoul de mentenanță și primul Coradia Stream ajuns în țară din cele 37 care vor deservi multiple rute InterRegio. Când vom circula cu ele? Cum sunt scaunele? Producătorul estimează că în iunie 2024 va trimite către ONFR-AFER documentația testelor, iar autoritățile române ar avea nevoie de 5 luni pentru a da OK-ul final. Deci în decembrie ar trebui să ne plimbăm cu toții. Alstom promite că livrează 12 rame până în iunie 2025 și restul până la sfârșit de 2025”, transmite API pe pagina proprie de Facebook.

Potrivit celor care au văzut noul tren, experiența este diferită față de orice alt tren aflat în circulație astăzi în România: unul modern la care problemele cu clima sau curățenia ar trebui să fie istorie, fiind proiectat pentru o întreținere ușoară.

De asemenea, echipamentele principale se află pe acoperiș, astfel încât mentenanța să se facă rapid și facil.

Mai mult, treptele sunt istorie, existând doar niște rampe de urcat/coborât între vagoane, mai spun cei de la API. Ușile au o treaptă extensibilă la nivelul peronului ca să asigure o îmbarcare fără emoții.

„Din păcate, vestibulul nu este separat de salonul călătorilor prin niște uși, acestea existând doar între vagoane”, remarcă reprezentanții API.

Potrivit lor, spațiile de bagaje sunt ample, permițând stocarea unor genți voluminoase, însă la anumite locuri trebuie grijă la cap.

Fiecare din cele 6 vagoane ale unui tren Coradia Stream este dotat cu un ecran ce afișează diferite detalii despre călătorie, inclusiv unde se află trenul pe rută. Fiecare geam beneficiază de parasolar, însă poziția sa va fi o negociere între pasageri deoarece un geam se întinde pe multiple rânduri.

Bilet la clasa I pentru călătorii „înalți sau lați”, în noul Coradia Stream

Atât la clasa I, cât și la clasa a II-a, sunt folosite aceleași materiale la scaune care se pot înclina folosind o manetă, „alunecând” cu șezutul înainte. Acesta este dintr-un material foarte moale, confortabil. În schimb, cotiera este îngustă și dură, iar cei de la clasa a II-a vor trebui s-o împartă, mai spun reprezentanții API.

„La clasa I spațiul la picioare este generos, însă la clasa a II-a pot apărea probleme dacă aveți 1,90 m sau mai mult. Pentru oamenii mai înalți (și/sau mai… lați) recomandăm biletul de clasa I. Spațiul disponibil la clasa a II-a este decent, însă nu recomandăm călătorii mai lungi de 4 ore”, atrag atenția cei de la API.

Una peste alta, aceștia conchid că scaunele Coradia Stream oferă un confort superior multor vagoane aflate astăzi în circulație și că li s-a risipit temerea că vom primi un tren de navetiști.

Cele 37 de rame electrice inter-regionale (RE-IR1) Coradia Stream sunt produse de Alstom Ferroviaria SpA la fabrica de la Katowice (Polonia) şi vor conecta Capitala cu principalele centre urbane ale ţării. De asemenea, vor facilita şi conexiunile inter-regionale, contribuind la asigurarea mobilităţii, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătăţirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.

Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: Bucureşti Nord – Constanţa, Bucureşti Nord – Braşov – Arad – Timişoara, Bucureşti Nord – Braşov – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov – Deda – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Galaţi, Bucureşti-Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroşani – Simeria, Bucureşti Nord – Craiova – Timişoara – Arad, Cluj – Timişoara, Cluj – Suceava – Iaşi.

Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 37 unităţi electrice multiple Coradia Stream şi serviciile de mentenanţă aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un total de 2,42 miliarde de lei, fără TVA. Finanţarea proiectului este asigurată din fonduri europene nerambursabile şi de la bugetul de stat.

FOTO: Facebook Asociația Pro Infrastructură

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...