Fitch intenţionează să retrogradeze ratingul a şase ţări din zona euro

Agenţia Fitch intenţionează să retrogradeze ratingul datoriilor publice a şase state din zona euro - Spania, Italia, Belgia, Slovenia, R.Cipru şi Irlanda, transmite AFP.
Economica.net - vin, 16 dec. 2011, 19:30

Ratingul datoriilor publice ale acestor state urmează să fie diminuat până în ianuarie, a precizat Fitch. Aceste state aveau deja perspective negative.

Fitch a explicat că va examina separat eforturile întreprinse de aceste ţări, subliniind însă că „natura sistemică” a crizei din zona euro are efecte adverse asupra stabilităţii economice şi financiare în întreaga regiune.

Toate aceste ţări sunt clasate la categoria „investiţii”, ceea ce înseamnă că sunt debitori relativ siguri. În prezent, aceste ţări au următoarele cotaţii: Spania „AA-„, Italia „A+”, Belgia „AA+”, Irlanda „BBB+”, Slovenia „AA-„, iar R.Cipru „BBB”.

Te-ar mai putea interesa și
A murit liderul istoric al extremei dreapta din Franţa, Jean-Marie Le Pen
A murit liderul istoric al extremei dreapta din Franţa, Jean-Marie Le Pen
Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit, transmite marţi AFP. Marine Le Pen, actualul lider al extremei dreapta din Franţa este fiica lui Jean-Marie Le Pen....
Titan Mașini Grele București, în insolvență, scoate la licitație terenul de 47.286 mp
Titan Mașini Grele București, în insolvență, scoate la licitație terenul de 47.286 mp
Proprietatea industrială Titan Mașini Grele București a fost scoasă la vânzare, și include un teren de 47.286  mp, ...
Georgienii au protestat de Crăciunul ortodox de rit vechi contra guvernului din Tbilisi, care a suspendat procesul de aderare la UE
Georgienii au protestat de Crăciunul ortodox de rit vechi contra guvernului din Tbilisi, care a suspendat procesul de aderare ...
Mii de georgieni au mărşăluit în faţa Parlamentului în noaptea de luni spre marţi, de Crăciunul ortodox de rit vechi, ...
Cutremur în Japonia, lânga Tokyo
Cutremur în Japonia, lânga Tokyo
Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs marţi în regiunea insulei Torishima situată în sudul arhipelagului japonez, ...