FMI este mulţumit de modul cum decurg discuţiile cu autorităţile ucrainene

Vizita misiunii Fondului Monetar Internaţional în Ucraina decurge bine, iar autorităţile ucrainene sunt decise să adopte reformele necesare în schimbul ajutorului, a declarat vineri un înalt oficial de la FMI, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 07 mart. 2014, 17:41
FMI este mulţumit de modul cum decurg discuţiile cu autorităţile ucrainene

O echipă de experţi de la Fondul Monetar Internaţional a început marţi o vizită de lucru în Ucraina pentru a evalua situaţia economică şi a demara negocierile pentru un nou program de asistenţă financiară.

‘Sunt impresionat de hotărârea autorităţilor ucrainene, de responsabilitatea lor şi de angajamentul faţă de un program de reforme economice’, se arată într-un comunicat semnat de directorul departamentului european al FMI, Reza Moghadam.

‘FMI este gata să ajute poporul ucrainean şi să sprijine programul economic al autorităţilor pentru a pune Ucraina pe o traiectorie de creştere sustenabilă protejând în acelaşi timp persoanele sărace şi vulnerabile’, se mai arată în comunicat.

Noua putere de la Kiev susţine că visteria statului este aproape goală după înlăturarea de la putere a lui Viktor Ianukovici, în data de 22 februarie. FMI, SUA şi UE au apreciat că Ucraina trebuie să se angajeze să deruleze reforme de amploare, inclusiv majorarea preţurilor la energie, pentru a putea obţine un program de sprijin financiar.

Separat, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a promis că va acorda Ucrainei un pachet de sprijin în valoare de cinci miliarde de euro pe o perioadă de şase ani, cu condiţia ca Ucraina să intre într-un program cu FMI şi să facă eforturi mai mari pentru a combate corupţia.

Noul Guvern interimar de la Kiev a anunţat că vrea să obţină de la FMI 15 miliarde de dolari pentru a evita intrarea în incapacitate de plată, iar ministrul ucrainean de Finanţe, Oleksander Shlapak, a estimat că, în cel mai optimist scenariu, Ucraina va primi bani de la FMI abia în luna aprilie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile auto care nu respectă limitele privind emisiile de dioxid de carbon,......
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite ...
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...